Acoperiți de la „Doi și un sfert” prinși cu actele de identitate false expirate!

Nici poliţiştii sub acoperire nu mai sunt ce au fost pe vremuri, după cum a constatat Bihorel, care a aflat că o echipă de filaj venită la Oradea taman de la Bucureşti, de la Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (celebrul "Doi şi-un sfert") a fost deconspirată chiar de "ţintă", dezvăluie ebihoreanul.ro .

Nu una oarecare, ce-i drept, ci o "nucă" mai grea: adjunctul şefului Poliţiei Oradea, comisarul Horia Ardeleanu, care, colac peste pupăză, e soţul fostei şefe a Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor, cum ar veni colegă cu cei care-i urmăreau consortul.

S-a întâmplat în urmă cu vreo trei săptămâni, când poliţistul, la volan fiind pe Bulevardul Magheru, a observat că e urmărit de o maşină. Intrigat, şi-a alertat subalternii, iar urmăritorii au fost blocaţi în trafic pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi puşi să se legitimeze.

Sub acoperire fiind, oamenii au prezentat, evident, documente de identitate sub nume fictive pe care le-au luat la ei fără să vadă că, de fapt, erau şi expirate. Aşa au ajuns de râsul curcilor, fiind luaţi pe sus şi duşi la sediul Poliţiei, unde, în final, au scăpat cu câte o amendă.

Cert e că, până la urmă, "urmăritorii" au plecat. Că au fost sau nu înlocuiţi între timp nu este clar, la fel cum nu se ştie, încă, motivul pentru care bossul din Poliţia orădeană era urmărit. O să afle Bihorel până la urmă...


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet