Acord de recunoaștere istoric al unei pesediste la DNA!/Subordonați din teritoriu delapidau bani din casierie pentru a o mitui pe șefa PSD de la Resurse Umane din Ministerul Agriculturii cu carcase de porc, carne de miel, vițel, pălincă

Acord de recunoaștere istoric al unei pesediste la DNA!/Subordonați din teritoriu delapidau bani din casierie pentru a o mitui pe șefa PSD de la Resurse Umane din Ministerul Agriculturii cu carcase de porc, carne de miel, vițel, pălincă

Un dosar penal instrumentat de DNA Timișoara, consultat de g4media.ro , scoate la iveală faptul că șpaga care circula dinspre angajații unei direcții din teritoriu către șefa de la Resurse Umane din Ministerul Agriculturii provenea din bani publici. Periodic, angajați ai Direcției Agricole Caraș-Severin semnau în fals că au primit bani pentru benzină sau sporuri salariale, iar sumele adunate erau date, drept mită, Luminiței Aurora Jâjâie, director Resurse Umane din minister, dezvăluie g4media.ro.

Pe lângă bani, pe lista șpăgilor s-a aflat produse alimentare, telefoane, laptopuri, un aparat de cafea și un covor. La schimb, Jâjâie livra subiectele pentru concursuri aranjate, în urma cărora erau angajate, printre alții, pile ale celor din Direcția din Caraș-Severin. Luna trecută, Jâjâie a recunoscut la DNA săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și a acceptat să primească doi ani de închisoare, cu suspendare, procurorii luând în calcul că a ajutat la trimiterea în judecată, anul trecut, a lui Adrian Ionuț Chesnoiu, ministru al Agriculturii între 2021 și 2022, și el inculpat pentru implicarea în concursuri trucate.

De menționat că Marinel, soțul Luminiței Aurora Jâjâie, care, din 2016, primea pensie specială după ce fusese șef în Jandarmeria București, s-a angajat în același an la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, iar din 2017 s-a transferat la o alta – Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, ambele instituții fiind subordonate Ministerului Agriculturii. Cea mai recentă declarație de avere indică faptul că, în 2021, Marinel Jâjâie încasa 10.000 de lei net pe lună pensie specială și 10.000 de lei net pe lună în calitate de consilier al Agenției de Plăți.

Este al doilea caz din interiorul acestui minister care dezvăluie o practică inedită de a da șpagă, pe traseul instituție subordonată din teritoriu-om-cheie în instituția din Capitală. În 2022, șefa unui serviciu din cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din minister a recunoscut, tot la DNA, că lua mită de la directorul Direcției Agricole Suceava pentru avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie pentru cumpărarea de autovehicule și obiecte de birotică.

Sursa foto: pressalert.ro / Luminița Aurora Jâjâie

Într-un acord de recunoaștere semnat pe 24 aprilie 2023, consultat de G4Media.ro și trimis spre admitere unui complet de judecată de la Tribunalul București, Luminița Aurora Jâjâie (51 de ani) a recunoscut faptul că, între 2017 și 2021, a primit mită de la Gabriela Felicia Mehedințu, martor-denunțător în acest dosar și fostă șefă în cadrul Direcției Agricole Județene Caraș-Severin. Mehedințu o denunțase pe Jâjâie după ce, în 2021, ea însăși fusese subiectul unei anchete DNA, fiind acuzată de prejudicierea bugetului instituției cu suma de 902.000 lei: salarii plătite unor angajați care nu veneau la serviciu și însușirea unor bani care, în scripte, reprezentau combustibil pentru deplasări fictive și drepturi salariale ale unor persoane care nu mai aveau raporturi de muncă cu instituția.

Mergând pe acest ultim fir – pentru ce au fost utilizați banii – procurorii DNA Timișoara au aflat de la Mehedințu că o parte au ajuns la Jâjâie. Aceasta ar fi primit de la denunțătoare bani și foloase care nu i se cuveneau în valoare totală de 53.696,70 lei – 30.500 lei cash, precum și un telefon marca Iphone 8 nou, două laptopuri Apple Macbook Air, un aparat de cafea marca Krups, un covor cu dimensiuni 4/3metri și bonuri de carburant.

Descrierea faptelor pentru care Jâjăie a fost mituită arată că miza șpăgilor era, deseori, dezvăluirea subiectelor la concursurile organizate în sistem, decisive fiind poziția acesteia de șef al Direcției Resurse Umane din Ministerul Agriculturii, locul unde se dădeau aprobările pentru scoaterea de posturi la concurs și unde se stabileau/exista acces la subiectele pe care trebuiau să le rezolve candidații. Jâjâie deținea acest post-cheie din anul 2005. Din susținerile lui Mehedințu, beneficiarii concursurilor erau, în unele cazuri, chiar rude ale celor care lucrau deja în sistem.

Astfel, femeia a declarat în denunțarea lui Jâjâie că, în august 2017, a fost chemată de superiorul ei de la acel moment, directorul executiv al Direcției Agricole Caraș Severin, Iosif Marius Zarcula, care i-a dat 15.000 de lei și bonuri de carburant de 3.820 de lei pentru a merge la București și a da acești bani în schimbul subiectelor la un concurs de șef serviciu în cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș Severin (instituție subordonată Ministerului Agriculturii), post pentru care candida chiar soția acestuia, Carmen Claudia.

Mehedințu a declarat că i-a dat 10.000 de lei și bonurile lui Jâjâie, iar 5.000 de lei secretarului general adjunct din Minister de la acel moment. Carmen Claudia Zarcula a câștigat concursul și ocupă și în prezent funcția dobândită acum șase ani. Cea mai recentă declarație de avere arată că femeia a avut în 2021 un venit lunar net de aproape 9.000 de lei.

La zece zile după Mehedințu, în decembrie 2021, și Iosif Marius Zarcula a formulat denunț împotriva lui Jâjâie, declarând că, în 2018, împreună cu Mehedințu, i-a dat mită ”o sumă între 8.000 și 10.000 de lei pentru a interveni la ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (n.r. Petrea Daea) în scopul menținerii susnumitului în funcția de conducere și pentru a nu înregistra la Direcția Management Resurse Umane demisia” sa.

Lui Zarcula i se solicitase să-și depună demisia de către ”factori de decizie din minister” după ce fusese implicat într-un accident cu mașina de serviciu. În final, a fost schimbat din funcție, dar a fost numit din nou, în aceeași poziție, în septembrie 2022, fiind șeful Direcției Agricole Caraș-Severin în acest moment. Contactat de G4Media.ro, Zarcula a ascultat obiectul discuției, apoi a întrerupt convorbirea și și-a închis telefonul.

În acordul de recunoaștere se mai arată că, în 2018, Mehedințu i-a mai dat lui Jâjâie 3.000 de lei pentru a dispune mutarea unei persoane, fin al unei cunoștințe, de la Serviciul Implementare la cel de Inspecții din cadrul Direcției Agricole Caraș-Severin, lucru care s-a și realizat.

Într-un alt caz, în vara lui 2019, Mehedințu a mers la București și i-a înmânat lui Jâjâie bonuri de carburant de 1.250 de lei, două lanțuri din aur, unul cu pietre semiprețioase de culoare albastră și altul de culoare albă, precum și produse alimentare ”de la care a primit în schimb subiectele pentru postul de consilier superior în cadrul Agenției Zone Montane, pe care i le-a înmânat numitului Vasilescu Nicușor (fost primar al orașului Băile Herculane), care a obținut astfel funcția de execuție menționată”.

Și Agenția respectivă se află în subordinea Ministerului Agriculturii. „O cunosc pe doamna Mehedințu, dar nu am la cunoșitnță așa ceva. Nu am primit subectele”, a declarat Vasilescu pentru G4Media.ro. Cea mai recentă declarație de avere a sa indica, pe 2021, un venit lunar net de circa 5.000 de lei. Pentru anul fiscal anterior angajării la Agenția Zonei Montane, el declarase un venit de doar 1.200 de lei, ca economist la o firmă.

Mehedințu a mai mărturisit în fața anchetatorilor că, ”în fiecare an, de regulă în preajma sărbătorilor se deplasa în mun. București la inculpata Jâjâie Aurora Luminița și îi ducea acesteia produse alimentare și alte bunuri (telefoane, laptopuri), ocazional și sume de 3.000-4.000 de lei, bonuri de carburant de 2.000 de lei, cu scopul de a păstra o bună relație cu ultima, astfel că atunci când apăreau probleme concrete să poată interveni și să o ajute.”

Zarcula a adăugat că această practică exista încă din anul 2007 și că pe lista produselor alimentare se aflau ”semicarcase de porc, brânză, cafea, carne de miel, vițel, pălincă etc”. Ancheta a stabilit că banii pentru achiziția acestor produse ”proveneau din banii însușiți de denunțătoare de la Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin prin întocmirea de ordine de deplasare fictive sau prin plăți suplimentare față de salariul legal.”

În decembrie 2021, după ce Mehedințu și Zarcula au formulat denunțuri împotriva lui Jâjâie, DNA a efectuat percheziții și interceptări care au confirmat săvârșirea infracțiunilor.

Sursa: G4Media.ro

Fragmente din interceptările discuțiilor dintre Mehedințu și Jâjăie, după denunțul depus de prima la DNA Sursa: Acordul de recunoaștere de la DNA

Inițial, Jâjâie a declarat la DNA Timișoara că a plătit produsele alimentare și că nu a primit bani sau bijuterii de la Mehedințu. Ulterior, în februarie 2022, a recunoscut luarea de mită în formă continuată, iar în aprilie 2023, a semnat un acord de recunoaștere prin care a acceptat o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare.

În stabilirea pedepsei, procurorii au ținut cont de faptul că Jâjâie a devenit denunțător în dosarul penal în care, în noiembrie anul trecut, a fost trimis în judecată Adrian Ionuț Chesnoiu, ministrul PSD al Agriculturii din perioada 2021-2022. Acesta a fost acuzat de implicarea în concursuri trucate derulate de instituții aflate în subordinea sa. Prin acordul de recunoaștere, inculpatei i s-a interzis ocuparea unei funcții publice. Încercarea G4Media.ro de a o contacta nu a reușit: ”Doamna Jâjâie nu mai lucrează în Minister, și-a dat demisia”, ne-a transmis o angajată de la Resurse Umane.

Cea mai recentă declarație de avere, din iunie 2022, arăta că femeia și soțul ei, Marinel, dețineau un apartament de 99 mp în București, o casă și un teren în localitatea Ibrianu din Dâmbovița, un alt teren în Săgeata-Buzău, trei mașini și aveau contractate credite de circa 600.000 de lei în 2017 și 2019. La Minister, Jâjâie avea un venit net de circa 17.500 de lei lunar. Printr-un cont de pe Emag și prin intermediul unui PFA, ea a obținut ani la rând venituri și din vânzarea de produse de galanterie, cum ar fi căciuli de lână.

Într-o instituție subordonată Ministerului Agriculturii lucrează și soțul ei, Marinel. Fost comandant de unitate în cadrul Jandarmeriei București, bărbatul s-a pensionat în 2016. În același an, a devenit angajat, în calitate de consilier juridic, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, mutându-se, apoi, la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură. În 2021, a încasat circa 10.000 de lei lunar net ca pensie specială de la Ministerul Afacerilor Interne și alți 10.000 de lei lunar net ca angajat al Agenției de Plăți.

Un alt șef din Ministerul Agriculturii a recunoscut recent că a luat mită de la angajații unei instituții din subordine în circumstanțe la fel de inedite precum cele din cazul Jâjâie. În 2022, Livia Ciobanu a admis că, între 2018 și 2021, în calitate de șef serviciu în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din Minister, a primit șpagă de la un șef din Direcția Agricolă Suceava suma de 52.000 de lei și un laptop ”în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, stații de lucru de birou, stații de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile și servicii de voce și date și alte obiecte de birotică).”

Banii erau ”primiți în numerar și virați într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum și prin mandat poștal on-line (între 1.500 și 3.000 de lei/lunar).” Ea a acceptat să fie condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, și nu mai are dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia