Actorul John Travolta, mesaj sfâşietor după decesul Oliviei Newton-John: Ne vom revedea, te iubesc atât de mult!

Actorul John Travolta, mesaj sfâşietor după decesul Oliviei Newton-John: Ne vom revedea, te iubesc atât de mult!

Îndrăgitul actor a postat pe contul său de Instagram un mesaj de suflet la aflarea veştii că Olivia Newron-John s-a stins din viaţă. „Ne-ai făcut vieţile tuturor mult mai bune. "Impactul" actriţei asupra persoanelor din jurul ei a fost unul "incredibil" „Draga mea Olivia, ne-ai făcut vieţile tuturor mult mai bune. Impactul tău a fost incredibil. Te iubesc atât de mult”, a scris John Travolta.”, relatează BBC.

„Ne vom revedea pe drum şi vom fi din nou împreună. Al tău din prima clipă în care te-am văzut şi pentru totdeauna! Danny al tău, John al tău!”, a adăugat actorul.

Cei doi sunt cunoscuţi pentru rolurile memorabile (Sandy şi Danny) pe care le-au interpretat în filmul „Grease” din 1978, unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri din toate timpurile. Actriţa şi cântăreaţa Olivia Newton-John a murit luni, la vârsta de 73 de ani, în reşedinţa ei din sudul Californiei. Anunţul a fost făcut de soţul acesteia, John Easterling.


O carieră de invidiat

Olivia Newton-John s-a născut pe 26 septembrie 1948, în Cambridge (Anglia). Când avea vârsta de 5 ani, familia ei s-a mutat în Australia. A debutat discografic în 1971, cu „If Not for You”.

De atunci, a lansat numeroase single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile internaţionale. Discografia sa cuprinde 28 de albume de studio, cel mai recent fiind „Friends for Christmas”, apărut în 2016.

A devenit cunoscută la nivel mondial graţie rolului din musicalul „Grease” (1978), care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur.

A jucat în peste 20 de producţii artistice şi de televiziune, între ele numărându-se „Xanadu” (1980), „It's My Party” (1996) şi „A Few Best Men” (2011).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

4 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

5 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”