Actriţa franceză Catherine Deneuve a suferit un accident vascular cerebral

Actriţa franceză Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, ''a suferit un accident vascular cerebral ischemic foarte limitat şi, prin urmare, reversibil'', a anunţat miercuri familia sa într-un comunicat transmis de agentul său, Claire Blondel, relatează AFP.

"Din fericire, ea nu are niciun deficit motor şi trebuie, desigur, să-şi ia ceva timp liber" pentru odihnă, a precizat sursa citată.

Vedeta este internată într-un spital din Paris, a afirmat familia fără a oferi alte precizări.

Cotidianul Le Parisien a anunţat anterior că actriţa Catherine Deneuve, o legendă a cinematografiei mondiale, a fost spitalizată după ce s-a simţit rău în noaptea de marţi spre miercuri.

Acelaşi cotidian a dezvăluit că legendara actriţă franceză se afla din luna octombrie în Regiunea Pariziană pentru a participa la filmările celui mai recent lungmetraj al regizoarei Emmanuelle Bercot, "De son vivant", în care a fost distribuit şi actorul Benoit Magimel.

Artista de 76 de ani a lucrat foarte mult în ultimele 12 luni.

În acest an, ea a filmat pe insula Reunion lungmetrajul "Terrible Jungle", ce va fi lansat în 2020. În septembrie, a putut fi văzută pe marile ecrane în pelicula "Fete de famille", regizată de Cedric Khan, iar în decembrie va fi prezentă pe afişul celui mai recent film al regizorului japonez Hirozaku Koreeda, "The Truth", în care joacă alături de Juliette Binoche şi Ethan Hawke.

Supranumită "Ice Maiden" ("Fecioara de Gheaţă") datorită frumuseţii sale rafinate şi fragile şi manierelor şi atitudinii ei relaxate, Catherine Deneuve a devenit una dintre principalele actriţe ale Franţei şi un star internaţional în anii '60. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor