Adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu, reținut de DNA Ploiești (surse)

Adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu, reținut de DNA Ploiești (surse)

Adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Adrian Rădulescu, a fost reținut, luni seară, de procurorii DNA Ploiești, după mai mult de 12 ore de audieri, au declarat surse judiciare.  *Adjunctul IJP Prahova, adus la DNA Ploiești; el ar fi obținut denunțuri sub amenințări (surse)

Potrivit acestora, Rădulescu este acuzat de cercetare abuzivă după ce el ar fi obținut o serie de denunțuri sub presiunea unor amenințări.

Conform surselor citate, Adrian Rădulescu, în calitate de ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) Ploiești, în prezent adjunct al IJP Prahova, și Constantin Ispas, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef și șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul DGA, au folosit amenințări și promisiuni, pentru a determina trei persoane să formuleze denunțuri la adresa unor ofițeri de poliție de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Prahova, care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Denunțurile obținute prin amenințările celor doi s-au materializat în constituirea a două dosare penale înregistrate la DNA — Structura Centrală, în cadrul cărora ofițerii DGA Ploiești au fost delegați să efectueze cercetări.

Procurorii DNA Ploiești i-au reținut anterior în același dosar pe șeful Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, și Emanuel Saghel, ofițer al BCCO Ploiești , au precizat sursele citate.

Cele trei persoane reținute vor fi conduse în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, aflat în municipiul Câmpina. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR