Adrian Duicu pierde definitiv procesul cu ANI, fiind declarat în conflict de interese

Agenția Naționala de Integritate (ANI) a câștigat procesul cu fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, acesta fiind declarat în conflict de interese, în urma unei decizii definitive luată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Inițial, Adrian Duicu a obținut în 2013, la Curtea de Apel Craiova, anularea raportului ANI prin care fusese declarat în conflict de interese, însă ÎCCJ a admis marți un recurs inițiat de ANI.

Potrivit ANI, Ioan Adrian Duicu a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Mehedinți nr. 48/28.10.2008, prin care se aproba închirierea unui teren, în suprafața de 250 mp, situat în incinta Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, către SC Romrad-RMN SRL, respectiv nr. 104/31.08.2009, prin care se aproba vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiul Drobeta Turnu Severin către aceeași firmă, unde deține calitatea de asociat, încălcând prevederile art. 46, alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

Conform dispozițiilor art. 46, alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, "nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum și interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.

În iulie 2014, Adrian Duicu a fost trimis în judecată de DNA, el fiind acuzat de mai multe infracțiuni de corupție. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet