Agenția Mondială Antidoping a suspendat provizoriu laboratorul antidoping de la București

Laboratorul antidoping de la București a fost suspendat provizoriu, din cauza unei neconformități, a anunțat, joi, Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA), citată de Reuters.

Suspendarea a început de miercuri și interzice laboratorului de la București să desfășoare orice activități antidoping, inclusiv analiza probelor de urină și sânge, a precizat forul mondial.

Sancțiunea va fi menținută pe durata procedurilor disciplinare care vor fi efectuate de către o comisie independentă, care va face o recomandare către președintele Comitetului Executiv al agenției mondiale cu privire la acreditarea laboratorului.

Pe durata suspendării, probele care nu au fost analizate de laborator vor trebui trimise la alte laboratoare acreditate, pentru ''a asigura analize de calitate și a păstra astfel'' încrederea sportivilor în acest proces și în sistemul antidoping.

Laboratorul de la București este al cincilea laborator suspendat de Agenția Mondială Antidoping după cele de la Bogota, Ciudad de Mexico, Lisabona și Paris, potrivit AFP.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor