Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici.×

Agenții secreți din Slovenia, în grevă pentru a cere condiții de muncă mai bune și creșteri salariale

Agenții secreți sloveni au declanșat o inedită grevă perlată pentru a cere condiții de muncă mai bune și creșteri salariale, confirm unor informații apărute joi de presă și confirmate de guvernul de la Ljubljana, relatează AFP.

Circa 300 de agenți ai Agenției slovene de informații și securitate (SOVA), care nu au oficial dreptul de a face grevă, nu-și îndeplinesc acum decât sarcinile prioritare, pentru a protesta împotriva nivelului scăzut al remunerării, informează cotidianul Dnevnik.

Potrivit televiziunii private Pop TV, salariile de angajare ale agenției stagnează la niveluri cuprinse între 750 și 1.000 de euro, mai puțin decât nivelul mediu de remunerare în această țară mică de 2 milioane de locuitori, care și-a declarat independența față de fosta Iugoslavie în 1991.

Guvernul a confirmat greva tot în paginile Dnevnik, subliniind totodată că ''toate sarcinile cruciale pentru securitatea națională și alte interese ale statului sunt asigurate fără perturbări''.

Această mișcare de protest survine în condițiile în care sindicatele din domeniul public și organizațiile pensionarilor și-au multiplicat apelurile pentru o creștere a salariilor și pensiilor, odată cu apropierea alegerilor legislative din primăvară.

Slovenia a înregistrat una dintre cele mai viguroase creșteri economice din zona euro (4,9%, conform estimărilor pentru acest an ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), după ce a cunoscut o severă recesiune în 2013, din cauza problemelor din sectorul său bancar.

Planul de asanare pus în funcțiune de Ljubljana a implicat inclusiv o reducere a veniturilor pentru pensionari și a salariilor din domeniul public.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp
loading...

Citește și:

populare
astăzi

1 REVOLTĂTOR! Acest gunoi uman ar trebui să dispară azi din viața publică! Citiți cum îl JIGNEȘTE Vosganian pe u…

2 VIDEO Voi știați că era să scăpăm miercuri de Dragnea? Fraților, ce-a făcut Kovesi din ei!

3 Dragnea pierde un aliat important. Benjamin Netanyahu, la final. Efecte politice în România

4 BOMBĂ! Gâdea și Antena 3, încă o CONDAMNARE pentru MINCIUNĂ! Nicio televiziune din lume nu a comis atâtea infr…

5 VIDEO Partidul Penalilor și infectații Antena 3 și RTV, buboiul cu puroi care a făcut sâmbătă primul antrename…

recomandări

Te ia DNA: Emilian Gămureac

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Să mergi cu bicicleta pe sfoară în Alpi necesită ceva curaj