AJVPS Dâmboviţa: Toţi paznicii de vânătoare au fost alertaţi cu privire la leul aflat în libertate în Târgovişte

AJVPS Dâmboviţa: Toţi paznicii de vânătoare au fost alertaţi cu privire la leul aflat în libertate în Târgovişte

Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dâmboviţa spun că sunt în alertă şi au anunţat toţi paznicii de vânătoare, după ce în Târgovişte au fost emise, joi, două mesaje RO-ALERT care anunţă că un leu se află în libertate în oraş.

"Ne-au anunţat şi pe noi şi Poliţia şi Jandarmeria, stăm şi noi în alertă. Acordăm sprijin dacă trebuie, dar noi suntem un ONG, suntem o asociaţie de vânătoare, avem plan de recoltă doar pentru speciile noastre de vânătoare. Noi nu avem arme cu tranchilizant, nu deţinem aşa ceva, dar bănuiesc că oficialităţile sunt pregătite în acest sens. Am alertat şi noi toţi paznicii, suntem o echipă de paznici de vânătoare care suntem instruiţi şi putem să intervenim, dacă există dispoziţii clare. Suntem alertaţi toţi în situaţia aceasta", a declarat, pentru AGERPRES, directorul AJVPS Dâmboviţa, Cristian Stan.

Un cetăţean a sunat la 112, joi, în jurul orei 10,30, şi a anunţat că a văzut un leu în cartierul Priseaca din Târgovişte. A fost emis un mesaj RO-ALERT la ora 10,52 privind prezenţa leului, iar locuitorii au fost sfătuiţi să stea în case. Un al doilea mesaj a fost emis la ora 11,34 şi anunţa prezenţa leului în zona Romlux. Ambele zone unde s-a semnalat prezenţa leului sunt la ieşirea din Târgovişte.

"Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta", se arată în mesajele RO-ALERT.

Grădina Zoo Târgovişte anunţă că leii pe care îi are sunt în cuşti. Asta înseamnă că animalul aflat în libertate ar putea aparţine unui cetăţean. Cercetările vor stabili cui aparţine leul şi dacă este deţinut legal. AGERPRES / (AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina