ALARMĂ PSD/ALDE demolează și Consiliul Concurenței, instituție-cheie în arhitectura statului român! Mîine e vot final!

ALARMĂ PSD/ALDE demolează și Consiliul Concurenței, instituție-cheie în arhitectura statului român! Mîine e vot final!
 
O serie de prevederi legislative discutat marți în Comisia economică din Senat desființează de facto actuala conducere a Consiliului Concurenței, o instituție – cheie în arhitectura statului român. Prevederile au fost adăugate în comisia condusă de senatorul ALDE Daniel Zamfir la legea de aprobare a OUG 39 din 2017, dezvăluie  G4Media.ro .

 Amendamentele modifică numărul de membri al plenului (organismul colegial de conducere a Consiliului Concurenței) de la 7 la 11 și arată că noua prevedere trebuie să intre în vigoare în 30 de zile de la promulgarea legii, au declarat pentru G4Media.ro surse parlamentare. Adică actualul plen s-ar dizolva de facto, cu mai mult de un an înaintea expirării mandatului.

Amendamentele depuse astăzi cresc puterile viitorului președinte al Consiliului Concrenței, care va numi singur secretarul general și va decide singur deschiderea investigațiilor – o sursă de potențiale decizii arbitrare și abuzuri. În prezent, ambele competențe aparțin plenului, nu președintelui Consiliului Concurenței.

Prevederile au fost adăugate la un proiect care a trecut deja de Camera Deputaților și urmează să intre miercuri la votul final din plenul Senatului. De remarcat că Daniel Zamfir l-a criticat în repetate rânduri pe actualul șef al Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a refuzat să susțină atacurile senatorului ALDE la adresa băncilor.

În curs de actualizare


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

3 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

4 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

5 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric