ALARMĂ Toader ar fi dispus să-și dea avizul pe OUG privind amnistia și grațierea, dacă ordonanța va fi inițiată de alt minister/SURSE

ALARMĂ Toader ar fi dispus să-și dea avizul pe OUG privind amnistia și grațierea, dacă ordonanța va fi inițiată de alt minister/SURSE

ALARMĂ Toader ar fi dispus să-și dea avizul pe OUG privind amnistia și grațierea, dacă ordonanța va fi inițiată de alt minister.
 
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, ar fi dispus să-și dea avizul de legalitate pe ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea, cu condiția ca actul normativ să fie inițiat de alt minister, au declarat pentru  G4Media.ro surse guvernamentale. Potrivit acestora, una din variante ar fi ca secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, să inițieze OUG-ul, dar în această situație ar fi nevoie de modificarea HG-ului care stabilește modalitatea de inițiere și avizare a actelor normative. Toader nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro până la ora publicării acestui material.

G4Media.ro a scris pe data de 22 noiembrie că Guvernul pregătește adoptarea OUG-ului privind amnistia și grațierea în doi pași. Pasul unu: schimbarea HG 561. Pasul doi: Guvernul decide ad-hoc, într-una din ședințe, adoptarea OUG-ului privind amnistia și grațierea. Unul dintre miniștri ar urma să inițieze actul normativ, ministrul de interne sau chiar secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.

Potrivit surselor G4Media.ro , Toni Greblă se confruntă cu cel puțin două probleme. În primul rând ar risca să intre în conflict de interese, chiar dacă a fost achitat în primă instanță dar are totuși un proces pe rol la Înalta Curte în care este acuzat de fapte de corupție. Pe de altă parte, este cam dificil de justificat urgența măsurilor de amnistie și grațiere, astfel încăt să fie nevoie de un OUG. Potrivit surselor G4Media.ro, proiectul de ordonanță este deja elaborat de către juriștii PSD.

Pe 28 noiembrie, G4Media.ro a dezvăluit că ar exista în dispută câteva probleme de ordin tehnic. Unii vor grațiere până la cinci ani, alții vor să fie grațiate pedepsele până la zece ani pentru a beneficia cât mai mulți de această măsură. Nici în cazul amnistiei n-ar fi căzut de acord asupra limitelor de pedeapsă în cazul faptelor care ar urma să fie amnistiate.

Între timp, s-ar fi decis ca amnistia și grațierea să nu mai fie limitate în timp, ci să fie aplicate doar pentru anumite fapte și infrațiuni. Astfel, s-ar putea ajunge ca fapte pedesite cu până la 14 ani de închisoare să fie amnistiate. Doar faptele cu violeță, violul, omorul, traficul de droguri și alte infracțiuni grave ar urma să fie excluse din listă.

Președintele Klaus Iohannis a lansat joi, 29 noiembrie, un avertisment fără precedent Partidului Social Democrat, atrăgând atenția formațiunii conduse de Liviu Dragnea să nu adopte o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, deoarece acest lucru ar fi „o catastrofă pentru România” şi ar declanşa o criză politică fără precedent.

„Există semnale că la PSD nu s-a abandonat această idee (OUG pentru amnistie și grațiere – n. red.) O astfel de ordonanţă, care priveşte amnistia şi graţierea unor politicieni până la urmă, ar fi o catastrofă pentru România. Ar fi o catastrofă. Adoptarea unei astfel de ordonanţe ar declanşa o criză politică fără precedent în România”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a amintit că graţierea şi amnistia au fost deja tema unei ordonanţe de urgenţă la începutul anului 2017 şi că acest act normativ a dus la manifestări foarte ample din partea românilor, care nu îşi doresc aşa ceva.

Liderul USR, Dan Barna, i-a solicitat luni dimineață președintelui Klaus Iohannis să participe în luna decembrie a acestui an la toate ședințele de Guvern care vor mai avea loc pentru a împiedica adoptarea ordonanței anunțate pentru amnistie și grațiere. USR i-a oferit șefului statului și motivul pe baza căruia poate merge la ședințele de Guvern: pregătirea preluării de către România a președinției Uniunii Europene.

Lideri din eșalonul doi din PSD discută deschis despre faptul că guvernul trebuie să-și asume OUG-ul privind amnistia și grațierea.

Premierul Viorica Dăncilă a reiterat vineri seară că nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului, transmite Agerpres.

„Repet, nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului. Vom avea sărbători liniştite. Nici nu mai este timp, se termină luna”, a spus Dăncilă, la recepţia oferită de către preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Naţionale a României.




Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante