Alba: Izolare la domiciliu şi pentru aparţinătorii copiilor reîntorşi din Veneto (surse)

Familiile copiilor şi cadrelor didactice din Alba Iulia care s-au reîntors, duminică noaptea, din regiunea italiană Veneto, unde au fost înregistrate mai multe cazuri de coronavirus, vor fi plasate în izolare la domiciliu începând de marţi dimineaţa pentru următoarele două săptămâni.

Potrivit unor surse AGERPRES, s-a luat decizia ca şi părinţii şi, acolo unde este cazul, fraţii elevilor de la liceul din Alba Iulia care au fost într-o excursie în Italia să fie izolaţi la domiciliu. Ar fi vorba de cel puţin 150 de persoane.

Părinţii urmau să fie informaţi despre această decizie luni seara printr-un mesaj pe grupul de WhatsApp constituit încă de duminică.

Aceleaşi măsuri de izolare vizează şi familiile cadrelor didactice care au însoţit grupul de elevi.

Un grup de 51 de elevi şi profesori de la liceul de artă din Alba Iulia s-a reîntors, duminică noaptea, mai repede decât era prevăzut, dintr-o excursie din Italia. Ei au fost consultaţi, la sosirea în Alba, de către specialişti şi au plecat apoi fiecare spre casă, urmând să fie monitorizaţi în următoarele două săptămâni, prin întrebări adresate telefonic, cu privire la starea lor de sănătate.

"De luni dimineaţă intră în monitorizarea noastră timp de 14 zile. Zilnic, vor fi contactaţi telefonic. Ne informează despre simptome, despre febră, cum evoluează şi, în funcţie de situaţie, vom lua atitudine în continuare. Pentru moment, toţi sunt carantinaţi la domiciliu. În camere separate, în condiţii de izolare pe cât se poate la domiciliu. Să sperăm că nu vor fi incidente şi lucrurile merg cum trebuie", a declarat presei, după sosirea grupului duminică noaptea, la Alba Iulia, directorul executiv adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Daniela Dreghici Popa.

Copiii şi cadrele didactice au fost prezenţi, printre altele, la Carnavalul de la Veneţia.

Potrivit Reuters, evenimentele din ultimele două zile ale Carnavalului de la Veneţia, manifestare fastuoasă care atrage turişti din lumea întreagă, au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, a anunţat, duminică, preşedintele Regiunii Veneto, Luca Zaia. Anterior, Zaia a anunţat primele două cazuri de infectare cu coronavirus în Veneţia. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Nu mor caii când vor câinii” / Mesaj ciudat al Ioanei Dogioiu

2 Calculul defensiv de la Cotroceni. De ce a riscat Nicușor Dan un conflict major cu Ilie Bolojan pentru desemnarea lui Adrian Veștea

3 VIDEO Moscova, atacată de zeci de drone. Cea mai mare rafinărie din capitala Rusiei, în flăcări

4 Răsturnare de situație pe scena politică?

5 SURSE Adrian Veștea nu se retrage după întâlnirea de la Cotroceni. Pe ce voturi se bazează de fapt