Alegeri anticipate în România: Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu explică mecanismul dizolvării Parlamentului
După eșecul învestiturii cabinetului Veștea, România continuă să aibă un guvern interimar, cu puteri limitate, într-un context în care termenul-limită pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se apropie. Chiar și în aceste condiții, pe fondul divergențelor privind învestirea unui nou cabinet, scenariul alegerilor anticipate a revenit în atenția publică. Fostul judecător al Curții Constituționale (CCR), Petre Lăzăroiu, detaliază pentru „Adevărul” cum funcționează acest mecanism, de ce este puțin probabil să fie declanșat și ce opțiuni reale are la dispoziție președintele Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni
Constituția României prevede o procedură clară pentru situațiile de blocaj guvernamental prelungit. Conform articolului 89, după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, președintele României poate dizolva Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.
În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Dizolvarea nu poate interveni în ultimele șase luni ale mandatului prezidențial și nici în timp de război, mobilizare, asediu sau stare de urgență. După ce cabinetul Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură, cabinetul Veștea a reprezentat prima solicitare de învestitură, respinsă de Parlament. Pentru ca președintele să poată dizolva Parlamentul, este necesară respingerea a cel puțin unei a doua solicitări de învestitură, în interiorul termenului de 60 de zile calculat de la prima solicitare. Abia după îndeplinirea acestor condiții cumulative, dizolvarea devine o opțiune constituțională reală, iar fără dizolvarea Parlamentului nu pot avea loc alegeri anticipate.
„Poate” dizolva nu înseamnă „trebuie” să dizolve
Textul constituțional nu obligă președintele să dizolve Parlamentul, ci îi oferă această posibilitate. Diferența nu este doar semantică, ci are consecințe politice importante, deoarece lasă decizia exclusiv la latitudinea șefului statului, fără un mecanism extern de constrângere. La începutul crizei politice, Nicușor Dan a exclus acest scenariu, însă ulterior și-a mai nuanțat poziția.
„Acest «poate» lasă totuși puterea, în mod discret, la latitudinea președintelui de a declanșa sau nu dizolvarea Parlamentului, pentru că fără dizolvarea Parlamentului nu pot avea loc alegeri anticipate. Alegerile anticipate presupun, ca și alegerile la termen, că oamenii sunt chemați la urne ca să stabilească viitorii parlamentari. Acesta este întregul mecanism”, a explicat pentru „Adevărul” Petre Lăzăroiu, fost judecător al Curții Constituționale.
De ce anticipatele rămân mai degrabă o presiune politică decât o soluție
În logica actualelor negocieri, ideea alegerilor anticipate funcționează mai degrabă ca instrument de presiune pentru accelerarea formării unui guvern. În practică însă, efectul său este limitat, întrucât puține partide ar avea interesul real să meargă acum la urne.
„Dacă este să vorbim sincer, este greu de crezut că cineva forțează construcția guvernului prin această sperietoare a alegerilor anticipate. Pentru că, în afară de AUR, niciun alt partid nu ar conveni la alegeri anticipate”, a subliniat Lăzăroiu.
Propunerea lui Bolojan pentru funcția de premier, între presiune și blocaj politic
O variantă discutată public îl vizează pe Ilie Bolojan ca posibil premier, cu miza construirii unei majorități în zona de centru-dreapta. Fostul judecător CCR consideră însă că o astfel de opțiune poate fi interpretată ca o formă de presiune politică, fără garanția unui rezultat, în condițiile în care tensiunile dintre partide rămân ridicate.
„Dacă președintele propune un premier, cum ar fi Ilie Bolojan, se poate interpreta ca o tentativă de presiune politică, în sensul în care, în mod normal, un guvern poartă numele primului ministru și se construiește în jurul lui. Dar nu cred că o astfel de strategie ar ține, pentru că antipatiile politice sunt mult prea mari și nici nu cred că președintele are interesul să forțeze în mod repetat aceeași variantă”, a apreciat Lăzăroiu.
Limita desemnărilor repetate
Curtea Constituțională a stabilit anterior că mecanismul desemnării premierului nu poate fi folosit ca instrument de blocaj politic. Acest precedent devine relevant și în actualul context, în cazul unor desemnări succesive fără rezultat.
„A existat în trecut o situație similară, când Curtea Constituțională a intervenit în logica desemnării premierului și a arătat că nu poți propune un premier doar pentru ca acesta să fie respins. Au existat atunci momente neclare și complicate, dar în mod firesc ar fi problematic, chiar din perspectivă democratică, să blochezi formarea unui nou guvern doar prin repetarea acelorași propuneri fără rezultat. Un astfel de subiect ar putea intra în analiza Curții Constituționale, care ar decide dacă o astfel de procedură este validă sau nu. Dar, realist vorbind, președintele mai are și alte soluții de rezervă”, a precizat fostul judecător.
Câte încercări are, de fapt, președintele
Constituția definește pașii procedurali, dar nu fixează un număr exact de încercări pentru formarea guvernului înainte de ajungerea la scenariul dizolvării Parlamentului. Această ambiguitate îi oferă președintelui o marjă de acțiune, chiar dacă limitată.
„Dacă o propunere de premier este respinsă, iar apoi se ajunge din nou în aceeași situație, se reia procedura. Nu există un număr fix de încercări în sens practic, chiar dacă există o limitare constituțională a etapelor. În esență, președintele are o anumită marjă de acțiune”, a explicat Lăzăroiu.
Explorează subiectele:
