Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova/150 de secţii de votare în afara ţării, 12 în România

150 de secţii de votare vor fi organizate în afara Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc duminică, în ţara vecină.

Dintre acestea, 12 secţii vor fi organizate în România, două dintre ele fiind în Bucureşti.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe din Republica Moldova, pentru acest scrutin vor fi disponibile 31 de secţii de votare în Italia, 17 în Federaţia Rusă, 13 în Statele Unite ale Americii şi 10 în Franţa.

Cele 12 secţii de votare de pe teritoriul României sunt:

Bucureşti (sediul Autorităţii Electorale Permanente): str. Stavropoleos 6, sector 3;

Bucureşti (sediul Biroului Electoral Central): str. Eugeniu Carada 1, sector 3;

Iaşi: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Vasile Conta, nr.30;

Suceava: Universitatea "Ştefan cel Mare Suceava", str. Universităţii, nr. 13;

Galaţi: Universitatea "Dunărea de Jos", str. Domnească, nr. 47;

Bacău: Universitatea "Vasile Alecsandri", Calea Mărăşeşti, nr. 157;

Cluj-Napoca: Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa "Lucian Blaga", nr. 1-3;

Timişoara: Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu", str. Cluj, nr. 12;

Braşov: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului, nr. 39;

Sibiu: Şcoala Gimnazială "Regina Maria", str. Zaharia Boiu, nr. 1;

Constanţa: Universitatea "Ovidius", b-dul Mamaia, nr. 124, Aleea Universităţii nr. 1;

Craiova: Universitatea "Craiova", str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.

Toate secţiile de votare vor funcţiona în intervalul 7,00 - 21,00.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunţat, pe 28 aprilie, că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru data de 11 iulie.

Decizia a fost luată după ce magistraţii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţională starea de urgenţă, în timpul căreia legislativul nu putea fi dizolvat şi astfel nu se puteau convoca alegeri parlamentare anticipate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru