Alegeri parlamentare/ Tomac: Suntem bucuroşi că am încheiat listele de candidaturi pentru toate judeţele

Conducerea PMP a anunţat joi validarea listelor de candidaturi pentru alegerile parlamentare.

La Bucureşti, Cristian Diaconescu va deschide lista la Senat, iar la Camera Deputaţilor - Eugen Tomac, împreună cu Ioana Constantin şi preşedintele organizaţiei de Bucureşti, Sebastian Moise.

"Suntem bucuroşi că am încheiat listele de candidaturi pentru toate judeţele şi există o premieră importantă - PMP intră în această competiţie fără importuri. Mă bucur că partidul a validat echipa care va decide lista la Bucureşti. Aşa cum v-am anunţat data trecută, la Senat va fi domnul ministru Diaconescu, cap de listă în Bucureşti. Eu, împreună cu Ioana Constantin şi preşedintele de Bucureşti, Sebastian Moise, vom fi pe lista de la Camera Deputaţilor", a declarat Tomac, la o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, Mihail Neamţu va fi cap de lista la Camera Deputaţilor, în Timişoara, iar senatorul Vasile Lungu va deschide lista la Camera Deputaţilor, în Cluj.

La Senat, fostul fotbalist Dorinel Munteanu va deschide lista senatorilor PMP din judeţul Cluj, iar la Suceava - viceprimarul Marin Andronache va fi primul pe listă la Camera Deputaţilor. La Neamţ - Bogdan Gavrilescu va deschide lista la Camera Deputaţilor şi Dragoş Chitic - la Senat.

La Iaşi, Petru Movilă este primul pe listă la Camera Deputaţilor, iar în judeţul Constanţa - Elena Băsescu, tot la Camera Deputaţilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Tânăr bugetar cu trei apartamente în București...

2 Așa o fi?

3 Șase nume de premieri pe masa lui Nicușor Dan. Săptămână decisivă pentru președintele României

4 De ce crede Băsescu că PSD și PNL îi întind „o capcană” lui Nicușor Dan

5 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală