Alegeri prezidențiale în Franța: Duel televizat Macron-Le Pen, în 3 mai

Alegeri prezidențiale în Franța: Duel televizat Macron-Le Pen, în 3 mai

Un duel televizat între centristul Emmanuel Macron și lidera extremei drepte Marine Le Pen, în cursă pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale franceze, va avea loc în 3 mai, a anunțat luni anturajul echipa de campanie a candidatului centrist, informează AFP.

'Vom fi față în față cu adversarul pe care l-am desemnat de-a lungul întregii campanii', a declarat un apropiat al lui Macron cu privire la această dezbatere programată la două posturi de televiziune, înainte de turul doi al alegerilor ce va avea loc la 7 mai.

Stafful electoral al tânărului centrist 'a cerut deja o dezbatere cu Marine Le Pen în februarie, pe care ea a refuzat-o'. Acum, o vom avea' (dezbaterea), și-a exprimat acesta mulțumirea.

Anterior în cursul zilei de luni, șeful de campanie al Marinei Le Pen, David Rachline, a declarat că această dezbatere 'ar trebui să aibă loc', văzând în ea o ocazie de a 'percepe foarte clar cele două alegeri de societate ce sunt propuse de unul și de altul'.

Candidatul centrist de 39 de ani și lidera Frontului Național (48 de ani) s-au clasat pe primele două locuri în urma primului tur al alegerilor prezidențiale care a avut loc duminică, cu 23,75% și 21,53%, eliminându-i din cursă pe candidații partidelor tradiționale, pe cel socialist și cel al dreptei Republicanii.

Ambii candidați rămași în cursă se prezintă ca o încarnare a reînnoirii unei clase politice în declin, dar cu programe electorale la antipozi. Unul se declară pro-european și liberal, atât în plan economic, cât și în privința problemelor societății, iar a doua vrea să scoată Franța din zona euro și chiar din UE și să instaureze un moratoriu asupra migrației.

Francezii au urmărit cu interes numeroasele dezbateri din timpul campaniei electorale ce au adunat milioane de telespectatori.

Mare tradiție în politica franceză, dezbaterea dintre cele două tururi este obligatorie de mai multe decenii pentru candidați. A existat o singură excepție, când fostul președinte de dreapta Jacques Chirac a refuzat în 2002 dezbaterea cu tatăl Marinei Le Pen, cofondatorul Frontului Național, Jean-Marie Le Pen, acesta din urmă provocând un șoc în societatea franceză după ce s-a calificat pentru turul doi, o premieră pe atunci pentru acest partid creat în 1972.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?