AlegeriLocale2020/ Nicuşor Dan: Candidatului Firea îi este frică să iasă la o dezbatere alături de mine

AlegeriLocale2020/ Nicuşor Dan: Candidatului Firea îi este frică să iasă la o dezbatere alături de mine

Primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, "îi este frică" să se confrunte într-o dezbatere electorală unu la unu, "mimând" una cu mai mulţi candidaţi, susţine candidatul dreptei pentru Bucureşti, Nicuşor Dan.

"Candidatului Firea îi este frică să iasă într-o dezbatere publică alături de mine, în condiţiile în care suntem singurii candidaţi cu şanse de a câştiga alegerile, care se desfăşoară într-un singur tur. Înţeleg că azi, în şedinţa CGMB, a respins această dezbatere. Mai înţeleg că prim-vicepreşedintele PSD preferă să mimeze, însă, o dezbatere cu mai mulţi candidaţi, preferaţii săi, la care să cheme angajaţi cu carnet de partid ai STB şi Termoenergetica, să perturbe discuţiile, după modelul Bădulescu şi Florea", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

El a adăugat că nu are o problemă cu locul dezbaterii, care "poate fi oriunde, inclusiv la sediul PSD".

"Vin oriunde, şi la STB şi la Termoenergetica. Singura condiţie este să fie o dezbatere unu la unu, care să permită publicului să vadă faţă în faţă singurii candidaţi cu şanse şi soluţiile pe care aceştia le propun bucureştenilor. Cred că este o chestiune de bun simţ, în condiţiile în care alegerile locale nu se organizează în două tururi, iar toate sondajele arată o polarizare puternică a voturilor între primii doi candidaţi. Practic, ne aflăm într-o situaţie de tur 2. Sigur, nu mă aştept de la Gabriela Firea să participe. Strategia ei este să mintă în medii controlate, în care nu o poate contrazice nimeni şi să arunce milioane de euro din banii bucureştenilor pentru propagandă politică. Voi insista până la final ca această dezbatere, una sau mai multe, să aibă loc. E timpul ca Gabriela Firea să răspundă pentru minciunile repetate cu privire la realizările inexistente din Bucureşti", afirmă Nicuşor Dan.

Primarul general, Gabriela Firea, a propus luni ca dezbaterea de final de campanie electorală să aibă loc la o autobază a STB, menţionând că ar dori să meargă şi la Termoenergetica.

"În cadrul dezbaterii - pe care abia o aştept - de final de campanie împreună cu candidatul de dreapta şi cu celălalt candidat de dreapta, domnul Băsescu, şi cu celălalt candidat tot de dreapta, domnul Tăriceanu, deci, cu cei trei candidaţi de dreapta şi de dreapta, când ne vom întâlni toţi patru în ultima săptămână, şi eu propun ca şi locaţie de desfăşurare o autobază STB, ca să fim şi noi acolo cu 11.000 de bucureşteni, să le spună candidaţilor cum şi-au bătut ei joc de Societatea de Transport Bucureşti, cei care au avut ocazia să facă ceva bun la un moment dat şi nu au făcut şi de asemenea să spună cum vor tăia ei subvenţia pentru transportul public în comun, pentru că aşa au anunţat, eu am înregistrările", a declarat Firea în şedinţa de luni a CGMB.

Luni dimineaţă, Nicuşor Dan a reiterat, într-o conferinţă de presă, invitaţia făcută primarului general de a participa la trei dezbateri electorale despre proiectele Capitalei.

"În urmă cu 20 de zile am invitat-o pe Gabriela Firea la trei dezbateri în campanie. A dat un răspuns evaziv şi atunci revin cu o invitaţie. O invit pe Gabriela Firea la trei dezbateri în ultima săptămână de campanie - miercuri, 23 (septembrie - n.r.), joi, 24, vineri, 25, în sala de consiliu a Primăriei Capitalei, cu toate televiziunile care vor să vină de faţă. (...) O invit să organizăm împreună această dezbatere unu la unu, cu un moderator pe care îl alegem şi cu toate televiziunile de faţă", a spus Nicuşor Dan. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...