Alejandro Hajdenberg îl înlocuiește pe Guillermo Tolosa în funcția de reprezentant rezident al FMI pentru România și Bulgaria

Alejandro Hajdenberg îl înlocuiește pe Guillermo Tolosa în funcția de reprezentant rezident al Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru România și Bulgaria, se arată într-un comunicat al Reprezentanței FMI în România transmis, miercuri, AGERPRES.

Sursa foto: www.bnm.org

"Alejandro Hajdenberg a fost desemnat să preia funcția de reprezentant rezident al FMI pentru România
și Bulgaria. El îl înlocuiește pe Guillermo Tolosa, care și-a finalizat mandatul, conform politicii FMI de rotire a cadrelor", se menționează în comunicat.

Anterior acestei numiri, Hajdenberg a deținut funcția de economist șef în cadrul biroului din Cipru, unde a jucat un rol important în programul de asistență financiară demarat în urma crizei din 2013.

Experiența sa mai include funcții deținute în cadrul instituției financiare în Ungaria, Serbia, Turcia, Columbia, Uruguay și Georgia. Înainte de a se alătura echipei din Europa, Hajdenberg a petrecut șase ani în departamentul de fiscalitate, unde a fost implicat în numeroase probleme legate de politici fiscale.

Alejandro Hajdenberg este angajat al FMI de 13 ani și deține un doctorat în economie la Universitatea din Chicago.

AGERPRES/(AS-autor: Ana-Maria Vasile, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …