Aleksandr Lukaşenko în vizită la Vladimir Putin, pentru a doua oară după izbucnirea crizei în Belarus

Aleksandr Lukaşenko în vizită la Vladimir Putin, pentru a doua oară după izbucnirea crizei în Belarus

Preşedintele rus Vladimir Putin are programată pentru luni o întâlnire cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, care a sosit în Rusia cu scopul de a se asigura de sprijinul politic şi economic al Moscovei, pentru a doua oară de la declanşarea protestelor opoziţiei din ţara sa în luna august care i-au zdruncinat continuitatea la putere, relatează EFE.

Întâlnirea dintre Putin şi Lukaşenko va avea loc la reşedinţa preşedintelui rus din Soci, staţiune pe coasta rusă a Mării Negre, după cum a comunicat Kremlinul.

Potrivit preşedinţiei ruse, cei doi lideri intenţionează să abordeze aspecte-cheie ale cooperării bilaterale, cu accent pe proiecte comune importante în domeniile energetic, comercial, economic şi alte sectoare.

Presa rusă scrie că Lukaşenko a sosit în Rusia pentru a cere un nou împrumut Moscovei, informaţie dezminţită însă chiar de liderul belarus.

'Se spune că Lukaşenko va cere până la 3 miliarde de dolari (împrumut), dar nu, nu voi cere nimic', a declarat preşedintele belarus într-un interviu acordat înaintea vizitei în Rusia.

În opinia expertului belarus, Vsevolod Şimov, niciun fel de acorduri majore nu se aşteaptă în urma întâlnirii dintre Putin şi Lukaşenko.

'Cel mai probabil, tema principală a consultărilor vizează acordarea unui nou credit pentru Belarus, întrucât pentru Minsk este foarte important acum să nu permită nicio destabilizare a situaţiei socio-economice, care ar putea provoca un nou val de tulburări politice', a spus analistul pentru agenţia de presă RIA Novosti.

După ce a criticat Rusia pe tot parcursul campaniei electorale de anul trecut pentru încercarea de a destabiliza Belarusul, după alegerile din 9 august, Lukaşenko a acuzat Statele Unite şi alte ţări de sponsorizarea protestelor postelectorale. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…