Aleksei Navalnîi 'nu regretă nicio secundă' lupta şi revenirea sa în Rusia, la un an de la arestare

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a declarat luni, la exact un an de la arestarea sa, că "nu regretă nicio secundă" că a revenit în Rusia şi i-a îndemnat pe concetăţenii săi să nu se teamă, informează AFP.

"Am făcut-o, nu o regret nicio secundă", a scris el pe reţelele sociale, cu privire la lupta sa împotriva Kremlinului şi revenirea sa în ţară, în pofida riscului de a fi arestat, după luni de convalescenţă în urma unei otrăviri.

"După un an de închisoare, vă spun ceea ce le-am strigat celor (care mă susţineau atunci) din faţa tribunalului: nu vă fie teamă", a mai spus opozantul, ale cărui mesaje pe reţelele sociale sunt difuzate în mod regulat.

Postarea sa de luni este însoţită de o fotografie cu el în uniformă de deţinut în compania soţiei sale, Iulia.

Sursa foto: Aleksei Navalnîi /facebook.com



Navalnîi s-a prezentat din nou, luni, în faţa unui tribunal, de data aceasta pentru examinarea a două plângeri pe care le-a depus contra administraţiei penitenciare. Tribunalul districtului Petuşki din regiunea Vladimir, unde este încarcerat opozantul, examina dimineaţa cele două dosare.

Navalnîi participa la prima sa audiere prin legătură video, închis într-o cuşcă cu gratii, potrivit imaginilor difuzate de postul independent online Dojd.

Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie 2021 pe un aeroport din Moscova, la revenirea lui din convalescenţă din Germania, după ce a fost otrăvit în Siberia, în august 2020, pentru care opozantul îl consideră responsabil pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Rusia nu a declanşat niciodată o anchetă asupra acestei tentative de asasinat, afirmând că nu există niciun indiciu în acest sens şi acuzând Berlinul că nu oferă Moscovei analizele medicale ale opozantului, notează AFP.

Acest militant care luptă împotriva corupţiei elitelor ruse a primit apoi o pedeapsă de doi şi jumătate de închisoare, pentru un dosar privind "fraude", pe care el îl califică drept politic. Această condamnare a suscitat un torent de condamnări pe plan internaţional şi noi sancţiuni ale Occidentului împotriva Moscovei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet