ALERTĂ! O nouă BOMBĂ! Botniță pentru procurori în noi cazuri Belina în Codul Administrativ! SURSE

ALERTĂ! O nouă BOMBĂ! Botniță pentru procurori în noi cazuri Belina în Codul Administrativ! SURSE

Codul Administrativ anuntat in vara de fostul ministrul al Dezvoltarii, Sevil Shhaideh, a intrat pe circuitul avizarii, urmand sa fie adoptat ca proiect de lege in Guvern in perioada urmatoare, au declarat pentru  HotNews.ro surse politice. Noul ministrul al Dezvoltarii, Paul Stanescu, a pastrat in proiectul de Cod prevederile care le ofera ministrilor imunitate sporita. “Aprecierea necesitatii si oportunitatea emiterii actelor administrative ale ministrilor apartine exclusiv acestora si nu pot face obiectul controlului altor autoritati”.

Acest principiu este enuntat de doua ori in proiectul de Cod Administrativ, care, daca va fi adoptat in Guvern, urmeaza sa fie trimis Parlamentului ca proiect de lege.

La articolul 50 din proiectul de Cod, referitor la raspunderea ministrilor, se arata la alineatul (2): “Aprecierea necesitatii si oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului apartine exclusiv membrilor Guvernului.”

Ideea este reluata si mai explicit la articolul 57, referitor la “actele ministrilor”, unde se arata, la alineatul (5): “Aprecierea necesitatii si oportunitatea emiterii actelor administrative ale ministrilor apartine exclusiv acestora si nu pot face obiectul controlului altor autoritati”.

Alineatul (7) din articolul 57 prevede ca “(7) Întocmirea documentelor de fundamentare din punct de vedere tehnic și al legalității, avizarea pentru legalitate şi contrasemnarea actelor administrative prevăzute la alin. (1) cu încălcarea legii, în raport cu atribuțiile specifice, angajează răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a funcţionarilor publici şi personalului contractual.”

Potrivit specialistilor consultati de Hotnews, cele doua articole din proiectul de Cod Administrativ ar putea opera si pentru trecut ca o dezincrimare, depinzand de interpretarea instantelor. Asta inseamna ca daca aceste doua prevederi din proiectul de Cod Administrativ intra in vigoare, ministrii anchetati in dosarul Belina au o sansa in plus sa scape de dosare.

Diferenta intre act normativ si act administrativ individual

Curtea Constitutionala a decis in februarie 2017 ca procurorii nu pot ancheta oportunitatea si legalitatea actelor normative (ordonante de urgenta), dar nu s-a pronuntat in ce priveste actele administrative (hotarari de guvern) emise de ministri. 

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a sesizat pe 23 octombrie, Curtea Constitutionala, cerand ca judecatorii sa spuna explicit, dupa modelul deciziei date dupa OUG 13, că procurorii nu pot ancheta „circumstanțele, împrejurările, oportunitatea și legalitatea hotarârilor de Guvern”.

Altfel spus, Tariceanu doreste ca imunitatea oferita deja ministrilor de Curtea Constitutionala in cazul actelor administrative cu caracter normativ (ordonante de urgenta) sa fie extinsa si asupra actelor administrative cu caracter individual (hotarari de guvern)

Curtea Constitutionala inca nu s-a pronuntat in dosarul Belina.

Toate actele adoptate de Guvern sunt acte administrative, dar unele au caracter normativ, iar altele au caracter individual.

Actele administrative cu caracter normativ cuprind reguli generale de conduita, impersonale si de aplicabilitate repetata pentru un numar nedeterminat de subiecti (ordonante de urgenta, proiecte de legi).

Actele administrative cu caracter individual creează, modifică sau sting drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina unei/unor persoane determinate;

EVZ a scris vineri, in premiera, despre faptul ca Guvernul ar urma sa adopte la proxima sedinta de guvern proiectul de Cod Administrativ. Proiectul de Cod Administrativ consultat de HotNews.ro are 238 de pagini si reuneste toate prevederile care reglementeaza activitatea autoritatilor centrale (Guvern, ministri, prefecti, institutii descentralizate) si locale (primari, consilii locale, consilii judetene), a functionarilor publici, inclusiv regimul incompatibilitatilor etc.

In expunerea de motive se arata ca intentia Guvernului Romania de a codifica cadrul legal din domeniul administratiei publice, prin intermediul unui Cod administrativ si al unui Cod de procedura administrativa, a fost statuat inca din anul 2001, in cadrul programelor de guvernare si al programelor legislative ale Guvernului.

Un capitol distinct din proiectul de Cod Administrativ il reprezinta “Exercitarea dreptului de proprietate publica si privata a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale”. In expunerea de motive se arata ca prevederile Codului Civil erau insuficiente si ca lipseau reglementari clare in acest sens.




Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina