ALERTĂ Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, decizie definitivă!

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, a decis joi Judecătoria Sector 1, potrivit surselor G4Media. Magistrații au judecat plângerea sa împotriva măsurii controlului judiciar în dosarul Parchetului General în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni.

Primul termen al procesului a avut loc luni, când Georgescu a venit înconjurat de bodyguarzi și o mulțime de susținători, care au provocat o adevărată busculadă în fața sediului instanței.

Instanța a amânat atunci dezbaterile pentru miercuri, după ce avocații lui Georgescu au cerut timp pentru a studia documentele de la dosar.

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată.

Concret, Georgescu este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă