ALERTĂ Nicu Vlad va îndeplini funcția de președinte interimar al COSR până la alegerile din 15 noiembrie

Președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, va îndeplini funcția de președinte interimar al Comitetului Olimpic și Sportiv Român după demisia lui Alin Petrache, până la alegerile care vor avea loc la 15 noiembrie, conform hotărârii luate vineri de Comitetului Executiv al COSR.

Nicu Vlad a afirmat că deciziile în următoarele 60 de zile nu îi vor aparține, acestea urmând să fie luate de Comitetul Executiv al COSR. "Conform statutului COSR, în urma retragerii președintelui Alin Petrache, rămân cei trei vicepreședinți, printre care sunt și eu, să conducă interimatul până la alegerile pentru funcția de președinte. De fapt, interimatul îl va face Comitetul Executiv. Până la alegerile care se vor desfășura în jur de 15 noiembrie, interimatul va fi asigurat de Comitetul Executiv, iar eu am fost desemnat să conduc Comitetul Executiv. Titulaturii mele oficiale îi puteți spune cum doriți, puteți să spuneți și președinte interimar, dar nu știu dacă asta e important. Nu înseamnă că eu voi lua anumite decizii, deciziile le va lua Comitetul Executiv", a explicat Nicu Vlad la finalul ședinței de la sediul COSR.

Oficialul Federației Române de Haltere a adăugat că deocamdată nu este tentat să candideze la președinția COSR. "Nu se pune în discuție în momentul de față ca eu să candidez. În două luni vom vedea cine va candida și cine va câștiga. Sunt convins că vor fi destule persoane care se vor înscrie, dar nu pot să dau nume pentru că nu știu", a mai spus Nicu Vlad.

La 29 august, Alin Petrache a demisionat din funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, pentru neîndeplinirea obiectivului la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, mai exact câștigarea a 6-8 medalii. România a participat cu 96 de sportivi și 7 rezerve la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în perioada 5-21 august, și a cucerit cinci medalii — una de aur, una de argint și trei de bronz. Aceasta a fost cea mai slabă clasare a delegației României în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice după al doilea război mondial, locul 47.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cel mai mare furt comis vreodată de un român tocmai s-a mușamalizat. Țara a pierdut peste un miliard de dolari

2 Săracilor...

3 Afacerea Murzuk, cel mai mare tun din istoria României! Ai un șoc când citești așa ceva!

4 VIDEO Aici se organizau ședințele cu droguri pentru care a fost arestat fostul șef DIPI. Carmen Brumă, nevasta…

5 Informație / DNA l-a pus sub acuzare pe Cumpănaşu pentru fraudă cu fonduri europene

recomandări

Te ia DNA: Ghita Sebastian, Teamnet, Hidrocanal

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Gustări speciale pentru seara Oscarurilor