ALERTĂ Primul consilier prezidențial numit de președintele Nicușor Dan

ALERTĂ Primul consilier prezidențial numit de președintele Nicușor Dan

Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, a anunţat joi seara că a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial de Preşedintele României, Nicuşor Dan. Totodată, el a publicat o fotografie cu decretul de numire care a apărut în cursul acestei zile în Monitorul Oficial.

Radu Burnete a dezvăluit într-o postare pe Facebook că a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial.

"Două lucruri îmi lipsesc în acest moment. Un selfie cu domnul Președinte Nicușor Dan și suficient timp ca să răspund la toate mesajele și solicitările pe care le primesc în acest moment. Este adevărat că Președintele Nicușor Dan mi-a propus să fiu consilierul său prezidențial pentru probleme economice și sociale și după puținul timp de reflecție pe care l-am avut, am decis să accept. Fără să fiu pretențios este o onoare să fiu alături de domnul Președinte Nicușor Dan și să îmi pun energia în slujba interesului public. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați felicitat", a scris Radu Burnete pe contul său oficial de Facebook.

Decizia de numire a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial și intră oficial în vigoare la 1 iulie, a mai dezvăluit acesta în mesajul transmis pe platforma deţinută de Mark Zuckerberg. Până atunci, Radu Burnete va avea o scurtă perioadă de tranziție de la Concordia la Administrația Prezidențială unde Dragoș Anastasiu rămâne consilier onorific până pe 30 iunie.

"Decretul de numire a fost publicat astăzi și intră în vigoare pe 1 iulie. Până atunci voi avea o scurtă perioadă de tranziție de la Concordia la Administrația Prezidențială unde Dragoș Anastasiu rămâne consilier onorific până pe 30 iunie. Cu toate acestea am început deja să-mi sprijin președintele. La Concordia nu mai sunt implicat în decizii și nici în comunicarea publică a organizației, dar este o chestiune de respect față de colegii mei și munca mea să las o casă în ordine la plecare. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat și de toți colegii mei de care îmi va fi foarte dor.

Nu vreau să fac alte afirmații în acest moment decât că am multă încredere în noul președinte al României și sunt convins că voi fi parte a unei administrații prezidențiale transparente și deschise la dialog și consultare cu societatea. Până la 1 iulie voi fi mai rezervat în comunicarea publică. Am văzut că s-au scris și lucruri critice la adresa mea. Le sunt recunoscător tuturor celor care au sărit să mă apere și deloc supărat pe cei care au considerat că pot fi desființat din start. Nu vreau să răspund și prefer ca în timp faptele să vorbească pentru mine. Democrația vine și cu așa ceva la pachet și până la urmă de asta l-am votat pe Nicușor Dan pentru dreptul oricui de a spune (aproape) orice dorește. Acestea fiind spuse, la treabă. Avem un stat de reformat", a mai precizat Radu Burnete joi seara, pe Facebook.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Nu sunt șanse să fie totul gata în 4 ani. Mai curând în vreo 7”

2 O fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii” a fost împușcată mortal în cartierul Cosmopolis din București / Victima era însărcinată / Ucigașul este f…

3 12 milioane de euro despăgubire pentru un fermier din Vrancea după ce s-a construit autostrada pe terenul lui

4 România, grânarul Europei? / Citiți ce spune academicianul Otiman despre asta...

5 Cine era Teodora Marcu, tânăra de la „Insula Iubirii” care a fost ucisă în cartierul rezidențial Cosmopolis. Avea o fetiță de trei ani și era însărcin…