Alerte de securitate: drone neidentificate au survolat baza militară unde locuiesc Marco Rubio și Pete Hegseth

Măsurile de izolare (lockdown) la bazele din Statele Unite și o alertă de securitate la nivel global evidențiază îngrijorările că represaliile iraniene s-ar putea extinde până la înalți oficiali aflați pe teritoriul american.

Marco Rubio și Pete Hegseth FOTO: X

Marco Rubio și Pete Hegseth FOTO: X

Drone neidentificate au survolat timp de mai multe zile o bază militară din Washington, unde se află secretarul de stat Marco Rubio și secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, potrivit unui reportaj publicat joi de The Washington Post, care citează trei surse familiarizate cu situația. Incidentul are loc în contextul unei alerte globale de securitate emise de Departamentul de Stat, pe fondul temerilor că Iranul ar putea încerca atacuri directe împotriva oficialilor americani chiar pe solul SUA.

Un oficial de rang înalt din administrație a declarat pentru publicație că armata monitorizează din ce în ce mai atent potențialele amenințări, pe măsură ce nivelul de alertă crește în Statele Unite, pe fondul tensiunilor în escaladare din Orientul Mijlociu.

În ultimele 10 zile, mai multe drone au fost observate survolând Fort McNair într-o singură noapte, însă originea acestora rămâne necunoscută. Situația a provocat o reuniune de urgență la Casa Albă, oficialii luând în calcul mutarea de urgență a lui Marco Rubio și a lui Pete Hegseth din locuințele lor oficiale.

Originea dronelor rămâne un miste r, în ciuda investigațiilor în curs desfășurate de FBI și Pentagon.

Baza militară găzduiește Universitatea Națională de Apărare și un număr tot mai mare de oficiali de rang înalt din administrația Trump care au ales să se mute în baze militare din motive de siguranță.

Departamentul de Stat a ordonat tuturor posturilor diplomatice americane din întreaga lume să efectueze „imediat” evaluări de securitate, citând potențiale efecte de propagare a conflictului dintre Israel, SUA și Iran.

În paralel cu incidentele din Washington, mai multe baze militare interne au ridicat nivelul de protecție la „Charlie” — un indicativ care sugerează că un atac este posibil.

Autoritățile din California au fost avertizate de FBI cu privire la un posibil atac cu drone din partea Iranului, ca represalii pentru operațiunile militare ale Statelor Unite împotriva Republicii Islamice.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

2 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

3 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

4 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

5 VIDEO „Inițial au spus da. Grindeanu greșește” / Un lider AUR dezvăluie unde a picat înțelegerea cu PSD