Alerte de vreme severă. Aproape toată țara se află sub cod galben de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie anunță o perioadă de vreme severă în România, în intervalul 22–24 aprilie, cu vânt puternic, ninsori la munte și episoade de brumă, fiind emise avertizări de Cod portocaliu și Cod galben.

ANM anunță o perioadă de vreme severă în România. FOTO: Shuttertock

ANM anunță o perioadă de vreme severă în România. FOTO: Shuttertock

Un Cod portocaliu de vânt va fi în vigoare joi, 23 aprilie, între orele 12:00 și 20:00, în județele Botoșani, Iași și în zona joasă a județului Suceava, unde rafalele vor atinge viteze de 70–90 km/h. La munte, în Carpații Meridionali, Carpații de Curbură și Munții Apuseni, vântul va sufla extrem de puternic, cu rafale de până la 90–130 km/h la altitudini de peste 1.600 de metri.

În paralel, un Cod galben de vânt va afecta cea mai mare parte a țării, în același interval, cu viteze de 50–70 km/h în zonele de câmpie și deal și rafale de peste 70–90 km/h la munte.

Meteorologii avertizează că, între 22 aprilie, ora 10:00, și 24 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de instabilă. La munte sunt așteptate precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.400 de metri, în Carpații Meridionali și Carpații Orientali, vor predomina ninsorile, cu un strat nou de zăpadă de aproximativ 5 centimetri.

În plus, temperaturile vor scădea semnificativ pentru această perioadă a anului, iar în timpul nopților se va forma brumă, în special în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din restul țării.

Autoritățile recomandă prudență, în special în zonele afectate de vânt puternic și condiții meteo severe.

FOTO: ANM

FOTO: ANM

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour