Alexandru Cumpănașu, achitat definitiv în dosarul privind obţinerea de fonduri europene prin fals în declaraţii

Curtea de Apel București a decis achitarea definitivă a lui Alexandru Cumpănașu, în dosarul instrumentat de DNA, în care era acuzat că a obținut în mod fraudulos peste 300.000 de lei din fonduri europene, prin prezentarea unor informații false legate de studiile sale.

Alexandru Cumpănașu a scăpat definitiv de acuzaţii. FOTO: Bogdan Dănescu

Alexandru Cumpănașu a scăpat definitiv de acuzaţii. FOTO: Bogdan Dănescu

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2019 a fost trimis în judecată în decembrie 2022, sub acuzația că a declarat în mod fals că deține studii superioare , pentru a ocupa un post de expert IT într-un proiect cu finanțare europeană desfășurat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Potrivit procurorilor, în 2016, Alexandru Cumpănașu ar fi convins un responsabil de proiect să îl angajeze, deși nu îndeplinea cerințele prevăzute în fișa postului: diplomă de licență și cel puțin un an de experiență în domeniu. Deși ar fi promis în mai multe rânduri că va aduce documentele justificative, acestea nu au fost niciodată prezentate până la finalizarea proiectului. Suma încasată de Alexandru Cumpănașu în cadrul proiectului a fost de aproximativ 308.000 de lei (echivalentul a circa 60.000 de euro).

Tribunalul București a dispus achitarea sa în iunie 2024, iar Curtea de Apel București a menținut acum verdictul, decizia fiind definitivă, potrivit Agerpres .

Alexandru Cumpănașu este o figură controversată în spațiul public. După valul de vizibilitate dobândit în urma cazului Caracal , el a fost implicat într-un scandal legat de activitatea sa pe TikTok, unde a postat mesaje nepotrivite adresate adolescenților și a fost acuzat că promovează discursuri antieducaționale. De altfel, în 2021 pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare in rem pentru acuzaţia de incitare la ură şi discriminare faţă de profesori.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă