Algeria: Un tribunal militar l-a condamnat pe fratele fostului preşedinte Bouteflika la 15 ani de închisoare pentru complot

Un tribunal militar algerian l-a condamnat la 15 ani de închisoare pe Said Bouteflika, fratele preşedintelui demisionat Abdelaziz Bouteflika, pentru 'atingere adusă autorităţii armatei' şi 'complot împotriva autorităţii statului', a transmis miercuri agenţia oficială de presă APS, preluată de AFP.

Aceeaşi pedeapsă au mai primit-o generalul 'Toufik' şi succesorul său în fruntea serviciului de informaţii, Athmane Tartag, precum şi secretarul general al Partidului Muncitorilor (PT, troţkist), Louisa Hanoune, judecaţi în procesul deschis la tribunalul militar din Blida, la sud de Alger.

Instanţa i-a mai condamnat la 20 ani de închisoare pe fostul ministru al apărării şi ex-şef de Stat Major, Khaled Nezzar, pe fiul acestuia, Lotfi, şi pe Farid Benhamdine, administratorul Societăţii algeriene de farmacie, judecaţi în contumacie în acelaşi proces.

Parchetul din Blida ceruse marţi o pedeapsă de 20 ani de detenţie împotriva lui Said Bouteflika, omul forte al regimului, şi a celorlalţi inculpaţi.

La proces, deschis luni, au avut dreptul să fie prezenţi doar avocaţii şi familiile acuzaţilor.

Acest proces emblematic a avut loc după un val masiv de arestări în anturajul lui Abdelaziz Bouteflika, constrâns să demisioneze la începutul lui aprilie, după mai multe luni de contestare.

Ulterior au fost deschise anchete judiciare în legătură cu presupuse fapte de corupţie, în care au fost vizaţi foşti responsabili de rang înalt şi oameni de afaceri, acuzaţi că au profitat de relaţiile privilegiate cu regimul Bouteflika.

Said Bouteflika şi doi foşti şefi ai serviciului de informaţii au fost încarceraţi pe 5 mai, iar lidera PT, patru zile mai târziu.

Apărarea a admis că Louisa Hanoune a participat la o reuniune cu Said Bouteflika şi cu generalul 'Toufik' pe 27 martie, a doua zi după declaraţia prin care şeful de Stat Major, generalul Ahmed Gaid Salah, a cerut public plecarea lui Abdelaziz Bouteflika.

Câteva zile mai târziu, generalul Gaid Salah i-a acuzat, fără a-i numi, pe Said Bouteflika şi pe generalii Mediene şi Tartag de complot împotriva armatei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic