Alimentul tradițional de pe masa de Crăciun care stimulează creierul. Explicațiile neurochirurgului Vlad Ciurea

Un aliment nelipsit de pe masa de Crăciun ar putea contribui la stimularea activității cerebrale și la îmbunătățirea memoriei.

Creierul are nevoie de energie, a explicat dr. Ciurea. FOTO: captură YouTube

Creierul are nevoie de energie, a explicat dr. Ciurea. FOTO: captură YouTube

În perioada sărbătorilor, mesele festive sunt bogate în preparate tradiționale, prăjituri și dulciuri. Potrivit lui dr. Vlad Ciurea, există însă alimente care susțin funcționarea optimă a celulelor nervoase și procesul de învățare.

Medicul neurochirurg afirmă că stimulentele naturale, precum cafeaua, ciocolata și cacaua, pot favoriza procesele cerebrale, contribuind la concentrare și memorie. Cacaua este un ingredient frecvent folosit în cozonac.

„Există o grămadă de stimulatoare a proceselor cerebrale. Toate aceste stimulatoare favorizează învăţarea, şi la şcoală, şi la copilul mic. Toţi ştim, de exemplu, că în sesiune se foloseşte cafeaua în cantitate mare. Da, ne ajută. Ciocolata ne ajută, cacaua ne ajută, stimulează şi ajută”, a declarat prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea într-un interviu televizat.

Acesta atrage însă atenția asupra alimentației dezechilibrate din perioada sărbătorilor, recomandând evitarea excesului de grăsimi și prăjeli.

„Sunt câţiva factori majori în învăţare: cafeaua, ciocolata, cacaua şi o alimentaţie raţională, cât mai puţine lucruri de tip grăsimi, sarmale, prăjeli, acele lucruri care încarcă stomacul şi sângele nu mai merge în creier. Apoi, dulce, dar nu zahăr, care este rafinat. Dar dulcele din miere, din fructe, nu prăjiturele însiropate. Trebuie metabolizat uşor acel dulce care dă energie”, a subliniat medicul.

Zahărul rafinat, dăunător celulelor nervoase

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Vlad Ciurea a explicat că, deși creierul are nevoie de energie, aceasta trebuie obținută din surse naturale.

„Creierului îi plac dulciurile. Dar nu orice dulce! Zahărul îi face rău, mai ales cel rafinat, de aceea trebuie alese cu grijă produsele cu care ne răsfățăm sau din care ne „extragem” energie. Vă spun din start: celula nervoasă va fi extrem de mulțumită cu dulciuri cât mai naturale. Ce avem aici? Fructele noastre de sezon, atunci când le avem”, a precizat medicul.

Dr. Ciurea recomandă consumul de ciocolată amăruie, bogată în cacao, și evitarea produselor cu umpluturi, siropuri sau creme artificiale, care îngreunează procesul de metabolizare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?