Alpinism: Horia Colibășanu a urcat pe Everest fără oxigen suplimentar sau șerpași

Horia Colibășanu a reușit, marți, o premieră pentru alpinismul românesc, dar și o performanță sportivă remarcabilă la nivel internațional: a urcat pe vârful Everest (8.848 m), cel mai înalt de pe planetă, fără oxigen suplimentar și fără ajutorul unei echipe de șerpași, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

''A fost oribil de greu, foarte, foarte frig. Am reușit. Sunt bine, fac pozele de pe vârf și cobor. De partea cealaltă a vârfului se văd expedițiile care urcă pe ruta sudică'', a transmis Horia imediat cum a ajuns pe vârf.

Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima tabără a lui Horia fiind la 8.300 m. A urcat în paralel cu șerpașii care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre vârf a avut două motive: să evite îmbulzeala ca să își reducă timpul de expunere la mare înălțime, să își dea timp în caz de vreme nefavorabilă să încerce ascensiunea de mai multe ori.

Urmează ca Horia să coboare la o altitudine sub 8.000 de metri pentru a se odihni, această etapă a expediției fiind importantă și riscantă având în vedere că este foarte obosit.

Vârful Everest este cel de-al optulea în palmaresul sportiv al lui Horia Colibășanu și a reprezentat o provocare pentru sportivul timișorean care își dorește să urce pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri.
Aceasta a fost cea de-a 19-a expediție internațională a lui Colibășanu.

Ascensiunea pe Everest este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, în care Colibășanu are calitate de membru, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu este cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 7 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Succesul lui Horia Colibășanu pe K2 (8.611 m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, era considerată până acum cea mai mare performanță individuală din alpinismul românesc.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu. Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m).

Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția "Spirit of Mountaineering", din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

AGERPRES (AS/autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor