Amănunte rușinoase/Putin a fost declarat inapt de Institutul Andropov al KGB

Amănunte rușinoase/Putin a fost declarat inapt de Institutul Andropov al KGB

Fostul agent KGB Serghei Jirnov, antrenat să se infiltreze în administrațiile occidentale, a urmat același curs ca și Vladimir Putin. El a explicat pentru Le Figaro cum este probabil să raționeze și să opereze președintele rus și de ce este fixat pe Ucraina.

În KGB, ne petreceam timpul mințind. Era baza jobului. Vladimir Putin a servit mai întâi nouă ani în poliția politică și apoi în contrainformații la Leningrad, azi Sankt Petersburg înainte de a fi trimis pentru douăsprezece luni la Institutul Andropov din Moscova, spune Jirnov, fost coleg cu Putin la academia rusă de contra-spionaj.

Acolo, la „Școala Pădurii”, adevărații spioni, numiți „cercetași”, au fost selectați, educați și instruiți. Doar aceștia din urmă au fost trimise în străinătate. Am fost chiar acolo înainte de a fi detașat în Franța pentru a mă infiltra în ENA.

Jirnov susține că actualul președinte rus a fost declarat inapt pentru această carieră după ce a urmat timp de un an cursurile instituției sovietic.

”La finalul acestui an de studiu, instructorii l-au declarat inapt, fiind considerat incapabil să evalueze corect deciziile pe care le lua și consecințele acestor decizii asupra sa și asupra KGB. A fost retrimis la Leningrad înainte de a fi trimis în Republica Democrată Germană, și a fost ofițer de legătură într-un oraș de provincie. Pentru noi, spionii din KGB, acesta era un post fără importanță”, a declarat pentru Le Figaro fostul spion Serghei Jirnov.

”Iată că principiul lui Peter s-a verificat în toată splendoarea sa: locotenent-colonelul Putin și-a atins limita competențelor. Măcar o dată, spionajul rus nu s-a înșelat”, a mai spus Jirnov.

El a mai declarat că instrucția în cadrul KGB, temuta poliție politică a URSS, a jucat un rol foarte important în viitoarea carieră politică a lui Putin: aici, în KGB, și-a construit Putin garda de apropiați care l-a ajutat să preia puterea totală.

Și fostul maior KGB Iuri Svet îl ironiza în 2015 pe Vladimir Putin, cu care ar fi fost coleg de studii.

“Putin nu a lucrat niciodată în spionaj”, “are abilităti intelectuale mediocre și e complexat”, “este o marioneta obedienta”. Ex-maiorul KGB Iuri Svet, care în anii ’80 a fost un personaj-cheie în spionajul rusesc din capitala Statelor Unite. După căderea URSS, Svet a făcut o serie de dezvăluiri despre activitatea KGB din cauza cărora a devenit persona non grata în Rusia. Ulterior a fost unul dintre cei care au acuzat Kremlinul de otrăvirea lui Aleksandr Litvinenko și a devenit cunoscut ca un critic al lui Vladimir Putin.

“Ciot”, “Molie”, “Botox”

Nici despre personalitatea liderului de la Kremlin, Svet nu a avut cuvinte de laudă. “Am vorbit cu oameni care îl știau pe Putin înainte de a deveni președinte. Toți au observat că, pe lângă abilitățile intelectuale mediocre, este extraordinar de complexat. Putin era frustrat de statura sa măruntă, un complex care i se citește pe fata.

De asta a intrat în KGB și s-a apucat de judo, ca sa compenseze cumva acest complex”. Svet spune ca actualul președinte rus era poreclit în KGB “Ciot”, apoi “Molie” iar acum i se spune “Botox”, din cauza presupuselor operatii estetice la care s-a supus.

Cum a ajuns atunci Putin la putere, deși are atâtea defect? Fostul maior KGB are o explicație foarte plastică: “E o tradiție în sistemul politic rusesc ca rahatul să urce la suprafață”. Svet spune că Putin a fost ales ca “marioneta obedientă, pentru a le asigura siguranța și păstrarea prăzii celor pe care i-a înlocuit”. Ceea ce înseamna, în viziunea fostului agent, că Putin poate fi și dat jos de un puci al celor care l-au adus la putere.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”