Ambasadorul României la Roma: „M-au rugat să vă spun că până când nu îl vezi pe unul de-al tău dus pe targă nu înțelegi ce înseamnă această boală”

Ambasadorul României la Roma: „M-au rugat să vă spun că până când nu îl vezi pe unul de-al tău dus pe targă nu înțelegi ce înseamnă această boală”

Într-un interviu acordat Universul.net, George Bologan, ambasadorul României la Roma, detaliază ce au însemnat ultimele șase săptămâni pentru comunitatea de români din Italia, pentru personalul diplomatic, pentru relațiile dintre București și Roma, inclusiv în ceea ce privește muncitorii sezonieri așteptați la lucru.

Este o imagine încărcată de contraste, în care ”comportamentul grobian” al multor conaționali care au încălcat cu iresponsabilitate regulile și recomandările autorităților de la București și de la Roma este pus în antiteză cu atitudinea decentă și gesturile admirabile de compasiune și de solidaritate făcute de majoritatea românilor care trăiesc în Italia. Poate, cel mai bun exemplu pentru partea luminoasă a relației dintre cele două țări: sosirea echipei de cadre medicale din România, care alături de cele ”zece mii de cadre medicale formate din români rezidenți în Italia, au oferit speranță, au fost chipurile membrilor familiei pe care mulți bolnavi nu i-au avut lângă ei în momentul cel mai critic.”

Și un gând în noianul de păreri contradictorii despre participarea la slujba Învierii: ”anul acesta credinței i s-a putut oferi o dimensiune mai profundă, mai matură, dincolo de celebrările exterioare pe care unii le tratează an de an cu superficialitate.”

Dan Turturică: Dintre toate momentele dificile cu care v-ați confruntat de la izbucnirea pandemiei, care vi s-a părut cel mai riscant?

George Bologan: Aflându-mă în misiune în drum spre Bolzano, am decis să mă abat la Milano. Se întâmpla la câteva zile de la anunțarea primelor zone roșii. A fost o alegere curajoasă, aș spune , pentru că eram la începuturi și nimeni nu putea să anticipeze ceea ce va urma. A fost un moment dificil deoarece toată lumea naviga în necunoscutul unei maladii care avea multe semne de întrebare și aproape către zero certitudini de manual, aparte experiența Chinei.

V-ați întâlnit în acea perioadă și cu liderii Lombardiei?

Da, am avut o întâlnire cu președintele și vicepreședintele Lombardiei, fiind un moment de solidaritate foarte apreciat, cu puternice valențe politico-diplomatice pentru viitor. Lombardia este al doilea plămân al economiei UE și zona unde își au sediul majoritatea marilor societăți care sunt prezente în România.

Să nu uităm că, Italia este al doilea partener economic și comercial al României, anul trecut schimbul atingând valoarea maximă în istoria bilaterală de 15.5 miliarde euro. De asemenea, cu acea ocazie, înainte de întâlnirea oficială, i-am vizitat pe colegii de la consulatul general, pentru a reconfirma spiritul de echipă care ne caracterizează. La acea dată încă nu era declarată epidemie și nici pandemie de către OMS. 

Mulți români care s-au stabilit în Italia s-au confruntat cu o dilemă majoră: să rămână sau să se întoarcă în țară. Cum s-a resimțit asta la nivelul ambasadei?

Fiecare dintre noi a avut și probabil mai are o mulțime de dileme. Nimeni nu a fost ocolit de confuzii, ambiguități și aproximații. În prima fază, sentimentele erau foarte amestecate. Majoritatea românilor rezidenți au înțeles apelul autorităților italiene și române de a rămâne în casă, de a nu se expune și de a-și proteja familia și prietenii. Alții, dezorientați și descurajați, au dorit să se întoarcă acasă, în special sezonierii din turism, turiștii și în general nerezidenții. Creșterea numărului infecțiilor și a deceselor a crescut sentimentul de teamă. Frica este o constantă în natura umană. 

Au fost multe solicitări de repatriere?

Pe fondul incertitudinii au fost multe. Așa cum au făcut și alte state, au fost organizate câteva zboruri cu sprijinul companiilor aeriene. Nu au fost zboruri umanitare, să fim bine înțeleși. Ministerul de interne a cerut respectarea unor criterii, iar în acest fel au fost sprijiniți turiștii care se aflau în Italia în momentul suspendării zborurilor dintre România și Italia, persoane cu probleme de sănătate care se aflau la tratament, sezonieri și nerezidenți. 

S-a întâmplat ca unii care erau pe listele transmise către companiile aeriene să renunțe, alții să fie nemulțumiți de carantină deși au fost informați că aceasta este obligatorie deoarece Italia este zonă roșie. Cine putea garanta, spre exemplu, că în avion nu se aflau persoane asimptomatice? Pentru cei care nu au putut folosi acest mijloc alternativa au fost și sunt coridoarele prin țările de tranzit pentru care colegii ambasadori, ministerele de externe și al transporturilor s-au implicat astfel încât, atât transporturile rutiere de marfă (indispensabile piețelor și economiei), cât și cetățenii români să ajungă în țară.

Ați încercat să-i convingenți pe unii conaționali să nu se întoarcă în țară?

Unui cetățean român nu i se poate refuza dreptul de a reveni în patrie. Pe de altă parte, cei care nu au avut o urgență, au fost invitați într-un mod civilizat să înțeleagă că nu este sezonul plimbărilor și că riscurile la care se expun, ei și familiile, sunt majore. Unii, în bună credință, au înțeles, alții, nerezidenți, trebuiau să se întoarcă pentru că le expirase contractul de muncă și nu mai aveau unde locui, la fel ca cei care s-au aflat în străinătate pentru motive medicale.

Alții, însă, puțin grobieni, au încercat să fenteze, să submineze eforturile autoritățile și să-i desconsidere pe oamenii responsabili. Au reușit să își arate înrăirea și un fel de barbarism amestecat cu subcultura. Că place sau nu, există și această componentă a societății umane. Încă odată s-a dovedit faptul că, singura soluție pentru a evita astfel de devieri comportamentale și pentru a face să triumfe respectul față de legi și față de om este educația. Drept pentru care cred că una dintre multele lecții învățate ale acestei crize sanitare este să ne dăm seama că sănătatea este prețioasă nu doar când nu o ai, iar educația ajută la sănătatea minții și a umanizării lumii în care trăim. 

Care au fost, concret, principalele obstacole întâmpinate?

În primul rând avem de-a face cu o situație fără precedent. Toate statele au avut probleme cu solicitările de repatriere ale propriilor cetățeni. La nivel global avem o pandemie generată de un virus necunoscut cu o viteză galopantă de propagare care ne-a luat pe toți prin surprindere.

Nu este un caz de manual sau o situație de criză pe care o tratezi conform unor proceduri standard de asistență consulară, precum cele specifice situațiilor de conflict sau calamităților naturale. Avem, în continuare, de-a face cu o boală contagioasă și este fundamental să înțelegem acest aspect pentru a nu cădea în prejudecăți și în emiterea de anateme. 

Interacțiunea directă este descurajată, dacă am avut situații cu persoane fără adăpost (unele rezolvate și datorită bunei colaborări cu instituțiile italiene și cu bisericile românești), de unde aveam certitudinea că persoana pe care o recomandam pentru un adăpost nu este pozitivă? Cel mai ușor este să emiți judecăți și, impulsiv, să arați cu degetul fără să cumpănești lucrurile. Repet – suntem, în continuare, în vremea unei pandemii și nu acționăm cum ne-am dori ci cum se impune. 

V-ați confruntat cu multe situații în care cetățeni români nu au înțeles cât de important este să respecte restricțiile?

Restricțiile sunt pentru toți, indiferent de statut și condiție socială. S-a văzut că virusul nu bate la ușă și așteaptă să fie invitat să intre. Nu se uită la naționalitate, nici la numele de la ușă și nu este interesat dacă intră într-un modest apartament sau într-un palat simbol al statului. Și noi, ca diplomați, suntem în aceeași situație – așa cum a spus Papa Francisc ”suntem cu toții în aceeași barcă”. 

Nu puteam încuraja încălcarea restricțiilor. Când vii în casa cuiva, respecți regulile casei, când mergi într-o țară, respecți măsurile pe care le iau autoritățile statului care te găzduiește. Nu suntem stat în stat. Îmi pare rău dacă au fost compatrioți nemulțumiți, îmi cer scuze, însă au dreptul să știe că aici nu au fost și nu sunt nici acorduri internaționale despre cum se acționează, nici manuale de bune practici pentru vreun guvern, fie că este al SUA sau al Chinei, la fel cum nu sunt, încă, nici protocoale medicale de tratare a bolii – fiecare se inspiră de la celălalt.

V-ați simțit și copleșiți, ca instituție, în această perioadă?

În Italia avem puțin peste 20 de consuli, la peste 1.200.000 de cetățeni români rezidenți, fără cei în tranzit, sezonieri sau cu dublă cetățenie. Comparativ, un stat ca Malta are peste 546.000 de locuitori și beneficiază de o întreagă structură. Este o mare eroare  să se creadă că Ambasada și oficiile consulare se pot substitui autorităților unui stat, la fel cum este o mare eroare să fie confundate cu instituții teritorial-administrative din România sau cu instituții deconcentrate din județul x din România. Nu! 

În această situație nu am lucrat cu instrumentele clasice, subliniez pentru a n-a oară, avem de-a face cu o boală contagioasă, regulile sunt altele decât în vreme de pace ca să folosesc o retorică a războiului mult utilizată în această perioadă. Doresc să îmi exprim admirația pentru colegii mei și mulțumiri șefilor de oficii consulare. Acești oameni sunt mereu la datorie, au fost și sunt prezenți în mod silențios și responsabil, în timpuri deloc ușoare – fiecare are familie, copii, griji, temeri, dar și-au onorat rolul și țara.

Au răzbătut în presă și nemulțumiri ale unor români aflați în Italia, care consideră că statul nu a făcut suficient pentru ei

În fiecare zi ca ambasador și consulii generali la fel, am asigurat permanența, asigurând comunicarea cu autoritățile de la Roma și cu cele din Malta (Ambasada de la Roma este acreditată și în Malta și în San Marino și la Organizațiile Internaționale). Poate în această perioadă tulbure au fost momente în care au apărut și dezamăgiri din partea unor concetățeni – este firesc având în vedere neînțelegerea contextului. 

Nimeni dintre cei care s-au prezentat pentru o urgență la vreun oficiu consular nu a fost refuzat (nu vorbesc de repatrieri, mă refer strict la ceea ce înseamnă activitatea consulară normală). Poate unii nu au reușit să vorbească la telefon pentru că liniile erau suprasolicitate și starea multor petenți, de anxietate și debusolare a impus timpi mai lungi de discuții și clarificări, însă dacă nu s-a răspuns la cincizeci de telefoane poate s-a răspuns la altele cinci sute. Timp de șase săptămâni ne-am aflat sub o presiune teribilă, pe care unii probabil acum o înțeleg mai bine. În general oamenii sunt criticați pentru ceea cred unii că ar trebui să facă și mai puțin apreciați pentru ceea ce fac. 

Bănuiesc, însă, că au fost și momente de satisfacție

Sigur. Și nu puține. Desenele primite de la elevii care frecventează Cursul de limbă cultură și civilizație românească, voluntarii români cu care am ținut legătura, tinerii de la Liga Studenților, conlucrarea cu reprezentanții bisericilor românești. Vă relatez doar trei episoade mai sensibile din multe altele. Într-un grup de compatrioți care au fost repatriați se afla o mamă cu un copil operat. Deși, asemenea multor persoane din această perioadă, avea zbuciumul și neînțelegerea lucrurilor în întregul lor, până la urmă comunicând am empatizat și am ținut legătura, iar de Paștele catolic am primit un mesaj surpriză, profund și senin. 

Un alt caz – la o oră târzie îmi intră un mesaj despre o persoană aflată în dificultate, am sunat-o imediat, iar receptorul îmi transmitea vocea unei doamne timide și dezorientate, care avea și probleme de comunicare în limba italiană și îi mai rămăsese un litru de ulei și niște făină, iar din casă nu avea cum să iasă din cauza restricțiilor și nici la cunoștințe nu putea apela. O femeie demnă, care până să ajungă în acea situație a îndurat cu stoicism vicisitudinile vieții. Am vorbit îndelung cu dumneaei și am introdus-o pe lista grupului de solidaritate format din cultele românești și a doua zi i s-au asigurat alimentele necesare și cartela de telefon prin bunăvoința pastorului Lupu. 

Un alt moment special a fost sosirea și întâmpinarea grupului de cadre medicale la Milano. Oameni care și-au angajat aptitudinile, onoarea și viața în slujba semenilor. De când au sosit, le-am spus că ei vor fi adevărații ambasadori ai României și că au redat mândria de a fi români la peste un milion două sute de mii de compatrioți. Ei, alături de alte zece mii de cadre medicale formate din români rezidenți în Italia, au oferit speranță, au fost chipurile membrilor familiei pe care mulți bolnavi nu i-au avut lângă ei în momentul cel mai critic.

Ați ținut legătura și cu românii infectați cu coronavirus?

Sigur! Și am fost impresionat de numărul compatrioților care, infectați, au reacționat demn, deși afectați de diferite forme ale bolii, de la cele mai ușoare simptome sub formă de răceală și gripă până la săptămâni de terapie intensivă, cu forme grave de insuficiență respiratorie și care în unele cazuri s-au soldat cu decese.

Aceste persoane îmi spuneau mereu ”domnule ambasador, spuneți-le oamenilor să stea locului, să nu meargă în România, să nu iasă din casă. Până nu ești lovit de boală sau de tragedia unui deces și până când nu îl vezi pe unul de-al tău dus pe targă și băgat în terapie intensivă fără să știi dacă mai iese nu înțelegi ce înseamnă această boală. Lumea tratează lucrurile cu lejeritate”. Din nefericire în multe cazuri au avut dreptate. Un telefon în aceste condiții a făcut mai mult decât declarații sau comunicate sterile. Așa se consolidează și sentimentul de a fi comunitate, dar mai mult de a ști să fim suflet către suflet.

Cum au perceput autoritățile italiene atitudinea Bucureștiului în această perioadă? Ce reacții ați primit? 

De la bun început am avut o comunicare operativă cu șeful Protecției civile italiene Borelli și cu șeful Departamentului pentru situații de urgență din România, dr. Arafat. Tocmai acum un an și jumătate a fost semnat la Roma un acord de colaborare între cele două structuri. Din punct de vedere politic au existat momente la cel mai înalt nivel între președinții României, Klaus Iohannis și al Italiei, Sergio Mattarella, mesajul de solidaritate față de Italia și românii din Peninsulă, convorbirea telefonică dintre cei doi și iluminarea palatului Cotroceni în drapelul Italiei.

Sosirea medicilor și asistenților români, alături de cele menționate, au vorbit de la sine despre fundamentele profunde ale legăturii româno-italiene. Am primit mesaje de apreciere și de mulțumiri de la șeful statului italian, premier, ministru de externe, liderul opoziției Matteo Salvini, fostul președinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, până la oameni simpli dar cu un entuziasm ce poate fi deslușit doar de vibrațiile sufletului și ale cuvintelor exprimate. Diferențele sunt făcute de simbolurile și gesturile concrete și relevante la momentul potrivit, iar acestea pot avea în timp conotații strategice și contribuie la capacitatea de cooperare și încredere reciprocă. 

Ați pomenit de Matteo Salvini. Suntem într-un moment în care există temeri pentru viitorul UE. Observați un avânt al mișcărilor suveraniste?

Crizele sanitare au coincis sau au provocat schimbări în istoria omenirii. Ciuma lui Iustinian, gripa spaniolă, iar acum suntem protagoniștii unui scenariu fără precedent pentru cel puțin două generații dacă este să calculăm împărțirea unei generații la 30 de ani, și probabil se va scrie un nou capitol, dincolo de criza economică sau de posibila penurie alimentară despre care vorbesc unii.

Ministrul Aurescu a spus recent într-un interviu pentru EU Observer ”credințele noastre democratice trebuie întărite deoarece ne vor conduce la reluarea istoriei occidentale”, solidaritatea și colaborarea sunt căile de urmat.” Probabil, până la această criză, s-a vorbit atât de mult în discursuri despre valoarea solidarității ca fundament al UE încât devenise redundant, iar acum lecția de istorie a fost utilă pentru ca să-i înțelegem valoarea politică și inclusiv juridică deoarece este un concept prezent în Tratatele Uniunii. Europa ca proiect politic este șansa noastră, altminteri fragmentați și limitați de frontierele naționale și de egoisme vom conta mult mai puțin sau chiar deloc în fața unor importanți și influenți actori internaționali.

Mișcările suveraniste nu sunt neapărat mișcări extremiste. Ele există, trebuie să ținem seama și să înțelegem care este mesajul lor. Cred că, așa cum susținea Alcide De Gasperi, despre Europa ar trebui să vorbim mai mult, să devină o temă zilnică în dezbaterile noastre, întâlnirile să fie îmbrăcate în discuții care au sens. Nu opinia unora care discută despre schimbarea perspectivelor Uniunii este problema, ci că există impresia circumscrierii doar în mediile unor inițiați sau mai opinează câte cineva, la nimereală, imaginându-și că dă bine la ”stilistica mesajului”. Asta, dacă o fi vreun mesaj!. 

Devine iritant când spațiul public este mai mult ocupat de subcultură, impostură și cacealma decât de consistența unor dezbateri care privesc viitorul și destinul timpului și al spațiului pe care le locuim. Europa are nevoie de o economie forte, dinamică; există o interdependență între statele membre, dar pentru a deveni un actor global care să conteze, Uniunea are nevoie de o populație cu un puternic sens de patriotism european, așa cum susținea illo tempore și Dimitrie Gusti. 

Apoi se poate mult mai ușor discuta despre solidaritate, siguranță și guvernanță europeană pentru că avem conținutul. Controverse vor fi mereu, la fel cum sunt în orice comunitate umană sau familie, ceea ce contează este să nu demagnetizăm busola și să nu pierdem obiectivul. Mulți au înțeles abia acum ce înseamnă să ai frontierele închise – iată o altă situație dificilă care a creat multă uimire și a dilatat pupilele înțelegerii acestui proiect uman și politic care este UE. Tema despre Europa este fascinantă, de la contextul cultural și religios până la cel economic și geopolitic. Și ca să închei cu o provocare celor care cârcotesc despre UE, aș dori să le cunosc alternativa pe care o propun. Voi prefera mereu Oda Bucuriei a lui Beethoven în locul rivalităților naționale care au provocat tragedii. 

Combaterea bolilor contagioase va deveni, cu siguranță, o prioritate globală pentru că, vedem clar, schimbă strategii, influențează piețele financiare, influențează comportamente. Ce rol credeți că pot juca diplomații în acest sens?

Activitatea diplomatică în istoria modernă a inclus deseori aspecte ce țin de sănătate și medicină dar apoi au fost uitate sau neglijate.  Diplomația medicală ca și ramură distinctă a activității diplomatice își are originea modernă în cadrul primei Conferințe Sanitare Internaționale din 1851 de la Paris când s-au discutat problemele privitoare la răspândirea holerei, cimei și a febrei tifoide.

În secolul XXI însă, în contextul globalizării, diplomația medicală capătă noi valențe și o complexitate ridicată, dată de natura amenințărilor la adresa sănătății populației umane, după cum putem vedea în această perioadă. În trecut a existat constant o comunicare între state pe subiectul bolilor transmisibile, dar politicile internaționale au tratat cu o oarecare superficialitate problema sănătății. Sper ca de data aceasta să existe mai mult aplomb și determinare. 

Globalizarea determină o regândire a sistemelor de sănătate pentru a face față provocărilor emergente. În condițiile în care fiecare țară are propriul sistem de sănătate, așa cum vedem, apar vulnerabilități care necesită cooperarea internațională și interstatală pentru identificarea soluțiilor, prin colaborare directă și împărățirea bunelor practici. 

Diplomația reprezintă principal liantul și stimulul pentru cooperarea eficientă și rapidă între state în astfel de situații, când fiecare e concentrat spre ceea ce se întâmplă în interiorul propriului teritoriu. 

O altă problemă fierbinte, pentru țările vestice dar și pentru România, este cea a muncitorilor sezonieri. Cum decurg discuțiile dintre București și Roma?

Am avut întâlniri cu membrii guvernului de la Roma și cu reprezentanții asociațiilor de categorii din agricultură. Am preluat mesajul și l-am transmis Bucureștiului. Suntem într-o situație de pandemie excepțională. În Italia sunt numeroși compatrioți fără locuri de muncă. Le-am propus interlocutorilor mei ca în primul moment să îi direcționăm pe cei care se află în Peninsulă și vor să muncească în agricultură către ferme, insistând asupra importanței respectării măsurilor de protecție și a drepturilor contractuale. 

Ambasada este interesată să li se respecte compatrioților noștri drepturile și demnitatea. Există un Ordin al ministrului transporturilor despre cum se organizează eventuale zboruri charter cu acest scop, nu este atribuția noastră. Scopul nostru este să tutelăm drepturile muncitorilor români aflați deja în Italia și să le oferim celor fără locuri de muncă alternative. 

Doresc să le reamintesc celor tentați să muncească la negru să nu facă acest compromis. Sunt oameni maturi și responsabili de viața lor, alegând să muncească la negru își asumă inclusiv riscurile, consecințele. Pentru cum alege cineva cum să trăiască nu poate fi în niciun caz învinovățită ambasada sau consulatul general. Spun aceasta pentru că la noi există o pasiune de a găsi vinovați și de a organiza execuții publice sau mediatice. Noi le punem tuturor la dispoziție informații aduse la zi, e meritul colegilor de la muncă.

Câteva din lecțiile învățate în această perioadă?

Factorul uman este fundamental în buna funcționare a instituțiilor statului. Implicarea și responsabilitatea asumate au fost un examen obiectiv pentru modul în care angajații statului își justifică sau nu poziția socială și li se recunosc meritele. Toate statele își vor face propriile evaluări. 

In cazul nostru apreciez că instituțiile pot fi predictibile doar cu oameni care se identifică cu binele pentru România, care este superior oricărei alte opțiuni. Interesul național este o teză a relațiilor internaționale pe care SUA au folosit-o cu succes în politica externă.  Încerc să mă detașez de campionatul intern. Îmi place să fiu un suporter al României și dacă toți suntem animați de acest simțământ vom reuși să ne calificăm și să fim relevanți la nivel mondial. Un diplomat face politica națională. 

Investiția în educație este la fel de importantă ca cea în sănătate și cercetare. Eficiența în prevenirea bolilor ține de gradul de educație. Tot prin educație putem evita și vindeca comportamentele dizgrațioase și trufia eului. Zgomotul de fond al bârfelor și virușii imposturii și ai ipocriziei distrug frumusețea unei comunități. 

Omul și-a dat seama, încă o dată, de limitele sale, iar în fața bolii și a fricii de moarte dispar ierarhiile sociale. Pentru mulți va fi un moment de introspecție să știm să prețuim altfel timpul și semnificația lui. O lume mai bună, ameliorată, se poate avea doar prin contribuția fiecăruia dintre noi la realizarea acestui ideal. 

Dacă unii au avut păreri contradictorii despre participarea la slujba Învierii, anul acesta credinței i s-a putut oferi o dimensiune mai profundă, mai matură, dincolo de celebrările exterioare pe care unii le tratează an de an cu superficialitate. Liturghia are caracter cosmic și perspectiva a participării a fost/este una interioară, astfel încât să devină inimile noastre biserici, iar noi lumini vii ale speranței, adevărului și solidarității. 

Dacă în această perioadă a fost citat foarte mult titlul unei cărți a lui Pietro Pinoia ”Eram fericiți și nu am știut”, eu l-am citat pe Andrei Pleșu pentru a recupera Frumusețea uitată a vieții. 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Banii din șpăgile lui Ponta sunt în Turcia / Dezvăluiri care-i vor înfiora chiar și pe procurori!

2 De citit! / Cele patru dorințe care stau la baza comportamentului uman / Memorabilul discurs al lui Bertrand Russe…

3 Fiul sultanului din Brunei, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a murit la 38 de ani

4 Donald Trump ar fi folosit din nou o dublură în locul soției sale. Cum arată Melania în ultimele imagini deven…

5 VIDEO Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, chef la Runcu la ziua unui conda…