Amenzi drastice pentru comercianții descoperiți cu plusuri nejustificate în casa de marcat

Amenzi drastice pentru comercianții descoperiți cu plusuri nejustificate în casa de marcat

În numai câteva zile, pe 11 noiembrie, intră în vigoare o nouă reglementare prin care prestatorii de servicii și comercianții de bunuri care sunt descoperiți de autorități cu plusuri pe casă sunt aspru pedepsiți.

Plusurile nejustificate în casă vor fi crunt amendate

În principiu, sunt vizați cei care nu emit bonuri fiscale sau care le emit, dar cu valori mult inferioare prețurilor de vânzare, precum și cei care introduc în sau scot din unități sume de bani fără documente justificative. De precizat că amenzile au fost serios majorate, dar și că acestea nu vor mai putea fi plătite la jumătate în termen de 15 zile.

Există mai multe clase de amendă în funcție de sumele în plus descoperite în casa de marcat. Astfel, se percepe o amendă în cuantum de 2.000 de lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 de lei inclusiv, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal, însă se poate ajunge la o amendă de 5.000 de lei, în situaţia în care suma nejustificată este mai mare de acel prag de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.

Apoi, este percepută o amendă în cuantum de 6.000 de lei, în cazul în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 de lei şi 1.000 de lei inclusiv (sub pragul de 3%) și 12.000 de lei dacă suma descoperită în plus depășește acel prag de 3% din încasările totale.

În fine, mai avem și amenzi de 15.000 de lei sau 30.000 de lei (dacă suma descoperită este sub sau peste pragul de 3%), dacă suma în plus găsită în casă depășește 1.000 de lei.

Noua reglementare mai prevede că dacă într-un interval de 12 luni de la sancționare se săvârșește o nouă contravenție de acest fel, compania va fi sancționată cu dublul amenzii respective și sumele nejustificate vor fi confiscate. În plus, dacă într-un interval de 12 luni săvârșește cel puțin două contravenții, pentru care a fost sancționată anterior, compania va fi sancționată cu triplul amenzii respective și sumele nejustificate vor fi, la fel, confiscate.

Conform experților, cetățenii îi pot ajuta pe comercianți să nu „cadă în păcat“, dar pot sprijini și statul ca să-și încaseze taxele cuvenite printr-o metodă simplă – solicitarea bonului fiscal la valori reale la orice achiziție.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat