''America First nu înseamnă America singură'', dă asigurări Trump la Davos

''America First nu înseamnă America singură'', dă asigurări Trump la Davos

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, la Davos, că va pune întotdeauna Statele Unite pe primul plan, dând asigurări că ''American First'' nu înseamnă ''America singură'', dar avertizând în acelaşi timp că SUA ''nu vor mai închide ochii'' la practici comerciale incorecte, relatează AFP, dpa şi Reuters.

Trump, primul preşedinte american în funcţie din ultimii 18 ani care se adresează conclavului anual al bogaţilor şi puternicilor planetei reuniţi în staţiunea elveţiană Davos, a încheiat Forumul Economic Mondial printr-un discurs în care a declarat că SUA sunt ''deschise pentru afaceri'', dar la finalul căruia a primit doar scurte aplauze şi apoi a fost chiar huiduit pentru comentarii la adresa presei.

''Acum este momentul cel mai bun să vă aduceţi banii, locurile de muncă, afacerile în America'', a susţinut Donald Trump, referindu-se la reducerile de taxe şi dereglementările angajate de administraţia sa pentru stimularea climatului investiţional.

''După ani de stagnare, Statele Unite au din nou o creştere economică puternică. Lumea asistă la renaşterea unei Americi puternice şi prospere'', a continuat el.

''Ca preşedinte al Statelor Unite, voi pune întotdeauna America pe primul loc. La fel cum liderii altor state ar trebui să-şi pună ţările lor pe primul loc'', a afirmat Trump în intervenţia destinată să liniştească partenerii comerciali şi diplomatici ai SUA.

''Dar 'America First' nu înseamnă America singură. Când Statele Unite au creştere, la fel se întâmplă şi cu lumea'', a subliniat el.

''Sunt aici pentru a reprezenta interesele poporului american şi pentru a afirma prietenia şi cooperarea Statelor Unite pentru a construi o lume mai bună'', a mai declarat preşedintele american, în faţa elitei politice şi de afaceri mondiale, puternic ataşată de principiile liberului-schimb şi multilateralismului.

''Suntem în favoarea liberului-schimb, dar acesta trebuie să fie corect şi trebuie să fie reciproc'', a adăugat Donald Trump.

El a susţinut însă că SUA ''nu vor mai închide ochii la practici comerciale incorecte', precizând că 'nu putem avea comerţ liber şi deschis dacă unele state exploatează sistemul în detrimentul altora''. Trump a mai afirmat că SUA vor avea în vedere acorduri comerciale bilaterale ''reciproc avantajoase'' cu state individuale, menţionându-le şi pe cele care au semnat un acord transpacific din care Statele Unite s-au retras, cu care însă ar putea fi semnat şi un acord colectiv, dacă va fi în interesul SUA.

''Prosperitatea americană a creat nenumărate locuri de muncă pe tot globul şi elanul spre excelenţă, creativitate şi inovaţie în Statele Unite a condus la descoperiri importante care ajută oameni de pretutindeni să trăiască vieţi mai prospere şi mult mai sănătoase'', a adăugat Trump.

Pe de altă parte, el a susţinut că aproape 100% din teritoriile cucerite de gruparea jihadistă Statul Islamic în Siria şi Irak au fost recuperate, dar că mai rămân ''bătălii'' de dus pentru a consolida acest succes. ''Suntem hotărâţi să asigurăm că Afganistanul nu va redeveni vreodată un refugiu pentru terorişti'', a adăugat Trump.

De asemenea, el a cerut ţărilor partenere ale SUA ''să investească în propria lor apărare''. O altă cerere adresată partenerilor SUA a fost să se opună sprijinului pe care Iranul îl oferă terorismului şi să-i ''blocheze drumul către arma nucleară''.

Discursul său a primit doar scurte aplauze, spre deosebire de intervenţiile mult mai bine primite ale altor lideri care s-au adresat Forumului de la Davos în cursul săptămânii.

Mai mult, delegaţii prezenţi în sală l-au huiduit pe Donald Trump atunci când acesta a declanşat un atac împotriva presei în cursul unei scurte sesiuni de întrebări şi răspunsuri, care a urmat după discurs.

''Am avut întotdeauna o presă foarte bună când eram om de afaceri. Doar după ce am devenit politician mi-am dat seama cât de rea, cât de meschină şi cât de falsă poate fi presa'', a afirmat Trump, declanşând proteste din partea auditoriului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”