Anchetă internă la Ambulanța Bucureşti-Ilfov după o acuzaţie privind o intervenţie necorespunzătoare a unui echipaj al Ambulanţei

O anchetă internă va fi făcută la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în cazul unei intervenţii care nu s-ar fi desfăşurat conform protocolului, a declarat pentru AGERPRES, vineri, managerul instituţiei, Alis Grasu.

"Intervenţia nu a fost conform protocolului de traumă. (...) Are loc o anchetă internă. Am referatul în faţă", a spus doctorul.

Potrivit managerului, se va cere notă explicativă personalului care a făcut intervenţia. "Comisia de disciplină se va întruni, probabil, luni sau marţi, urmând toţi paşii legali", a mai spus Grasu. Ea a susţinut că se va întocmi un dosar care va fi trimis la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

"Din punctul de vedere al respectării protocolului de abordare, va trebui să decidă OAMGMAMR", a mai spus medicul. Ea a afirmat că este vorba de un asistent medical, bărbat, care a participat la intervenţie.

"Vom munci în continuare şi vom face tot posibilul ca astfel de cazuri să nu mai fie" a mai afirmat Alis Grasu.

Precizarea a apărut după ce în presă au apărut informaţii referitoare la o intervenţie necorespunzătoare a unui echipaj al Ambulanţei în cazul unei femei care ar fi fost victima unui accident rutier. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3