Actorul din comedia lansată în cinematografe pe 20 ianuarie a vorbit despre cum sunt văzute noile filme în social media, dar și de ce sunt atât de aspru criticate comediile recente.

La fel ca personajul său din filmul „Taximetriști“, actorul a trăit Mineriada pe propria piele. Totuși, umorul e cea mai mare calitate în viață, crede Andi Vasluianu, care consideră că oamenii se iau astăzi mult prea mult în serios. Deși a avut, la rândul său, parte de unele experiențe dramatice sau terifiante, și-a păstrat această mantră și o pune în aplicare și pe scenă, și în viața de zi cu zi. Pentru că vulnerabilitățile, fricile și umorul ne fac, până la urmă, oameni.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Andi Vasluianu (48 de ani) a vorbit despre cum sunt văzute noile filme pe social media, dar și de ce sunt atât de aspru criticate comediile recent lansate. De asemenea, el a punctat importanța teatrului independent, dar, dincolo de toate, importanța relațiilor bune dintre oameni și în culise.

„Weekend Adevărul“: S-a lansat în cinematografe comedia „Taximetriști“ , după piesa de teatru cu același nume. Cum ați ajuns în distribuție?

Andi Vasluianu:Trebuia să joc chiar în piesa de teatru „Taximetriști“, scrisă de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae. Trebuia să joc rolul lui Lică, pe care îl joacă acum, și în piesă, și în film, Rolando Matsangos. Dar nu ni s-a potrivit programul, pentru că eu eram implicat în alt proiect. Mi-a plăcut foarte tare acest spectacol, iar când s-au gândit să facă și filmul, au mai scris câteva scene. M-a sunat Bogdan și mi-a zis: „Uite, am scris scena asta pentru tine. Ce zici? Mi-ar plăcea s-o joci!“. M-am bucurat, mi-a plăcut și m-am băgat. Am avut doar o noapte de filmare, pentru că eu apar doar într-o scenă, mai lungă, ce e drept, dar e una singură.

Jucați rolul unui prezentator de talk-show. Cum v-ați documentat, ați avut o sursă de inspirație printre realizatorii de emisiuni TV?

M-am uitat la niște talk-show-uri politice din România. E un prezentator care mi-a atras atenția și pe el l-am urmărit mai mult, m-a inspirat, dar nu știu dacă e bine să zic cine e. Mai bine ca prezentatorul ăsta să rămână un mister.

În film, personajul dumneavoastră vorbește despre Mineriadă. Aveți o experiență personală legată de acest eveniment?

Aveam 16 ani atunci. Întâmplător, locuiam în Centru, chiar lângă fosta Ambasadă a Statelor Unite ale Americii, și am văzut toată nebunia de pe străzi. Treceam foarte des pe acolo și, evident, mai căscam gura, dar eram destul de puști. Totuși, țin minte că atunci, la Mineriadă , am fost mai speriat de moarte ca niciodată. M-a oripilat violența și m-a speriat îngrozitor de tare. M-a speriat de moarte, la propriu, adică am văzut niște episoade groaznice,cu ochii mei. Am văzut când au bătut o profesoară de la Universitate și m-am crispat atât de tare, încât nu am știut ce să mai fac. Am simțit nevoia să fug de acolo. Poate neavând nici stofă de erou… Eu așa aș povesti Mineriada, nu cum o face personajul meu din film, care spune că a luat bătaie de la mineri. El pare un fel de erou.

Chiar și moartea poate fi câteodată comică. Iar ridicolul iese la suprafață atunci când te iei prea mult în serios.

E un pic arogant personajul dumneavoastră?

N-aș zice că tocmai arogant. De fiecare dată când dau peste genul ăsta de personaje mă întreb ce li s-a întâmplat de au ajuns așa. Pentru că trebuie să plece de undeva toată treaba, nimănui nu i se conturează o personalitate din nimic. Iar el mai degrabă simte frustrare, pentru cănu poate să schimbe nimic. Vede jocurile politice la cei care ne conduc, doar face un talk-show, însă știe că nu poate schimba nimic. Aroganța lui vine din frustrare sau, mai degrabă, încearcă să o acopere.

„Oamenilor le este teamă să fie ei înșiși“

Și, cu toate poveștile care se „țes“ într-o noapte, în mașinile celor doi taximetriști, filmul e o comedie până la urmă, ca și piesa de teatru.

Mie mi se pare că nimic nu e serios, la modul real, în viața asta, în afară de boală și de moarte. Chiar și moartea poate fi câteodată comică. Iar ridicolul iese la suprafață atunci când te iei prea mult în serios, așa cum e și în cazul personajului pe care îl interpretez. Se ia extrem de mult în serios, tocmai de aia cade în ridicol și filmul se duce în zona de umor.

Multă lume se ia foarte în serios, în ziua de azi…

Cred că oamenii din ziua de astăzi sunt atât de disperați să fie apreciați, încât le e frică să fie ei înșiși. Când ești tu însuți, ies la suprafață și vulnerabilități, și frici, iar dacă le lași să existe, ești om. Dar dacă nu le lași să existe și tot timpul îți pui măscuțe, pe lângă faptul că te îndepărtezi de tine și nici tu nu mai știi cine ești, ajungi într-o zonă extrem de falsă, doar pentru că vrei să dai bine public, doar pentru că ți-e frică că vei fi dat afară din „trib“. Toate lucrurile astea ajung să te întrerupă de la viață. Și eu cred că cea mai mare calitate în viața asta este umorul. Dacă ai umor, poți să vezi lucrurile mult mai detașat și ai o imagine mai clară asupra vieții.

Personajul dumneavoastră are o replică: spune că datul cu părerea trebuie să fie brand de țară. Ați văzut câte opinii a generat filmul „Teambuilding“ în rețelele sociale. Micutzu joacă și în „Taximetriști“, aveți emoții cu lansarea aceasta?

Mie mi se pare că „Teambuilding“ nu are decât de câștigat din toată nebunia asta. Cei care vor să defăimeze filmul nu fac altceva decât să-l ajute. Și este un lucru bun pentru filme. În altă ordine de idei, Vivi Drăgan (n.r. – director de imagine) a zis o chestie când am făcut „Oameni și melci“: „Dacă se vorbește de filmul ăsta în tramvaie și metrou, atunci are succes“. Eu chiar cred că numai despre asta e vorba în meseria noastră: dacă se dezbate filmul este mană cerească, e perfect pentru film. Bravo celor care au făcut „Teambuilding“.

Mai întâi, în cinematografia românească a fost valul de filme culte, cum au fost numite, fime premiate în străinătate. Apoi, lumea se întreba când vin comediile. Au venit, dar, odată cu ele, a venit și valul de critici. De ce reacționează așa publicul?

Niciodată, eu sunt convins, niciodată nu se vor schimba lucrurile acestea. Asta e de când lumea și pământul. Dacă crezi cumva că poți să modifici felul de a fi al oamenilor, e imposibil. Din momentul în care m-am apucat de meseria asta și m-am expus, eu am fost pregătit de critică. Dar, exact cum apar, așa și dispar lucrurile acestea. Mi se pare interesant că se depune atâta energie care dispare după câteva zile.

Dar, bănuiesc, totuși, că unele lucruri spuse vă afectează, poate chiar vă rănesc.

Fără discuție, sunt lucruri care te afectează, care te enervează, pe moment. Înainte îmi venea să răspund criticilor sau unor păreri total stupide. Dar mi-am zis așa: „Ok, dacă nu răspund, ce se întâmplă? Ce schimb eu dacă răspund?“. Pentru că o părere nu o să pot să schimb. Poate sunt câțiva oameni inteligenți care au capacitatea să dialogheze pe bune și să asculte pe bune. Sunt unii care nu o au. Dar eu n-am venit pe pământ să-i fac pe oameni să asculte, eu am altă treabă: să-mi fac meseria cât pot de bine și să mă bucur.

„Sunt oameni cu care n-aș mai lucra deloc, pentru că n-are sens să ne facem rău unul altuia“

Reclamele reprezintă un segment important din munca dumneavoastră. Ați reușit să creați personaje la fel de memorabile și recognoscibile pentru public precum cele din film.

Pentru mine, toate sunt la fel: și în teatru, și în film, și în publicitate. Orice încerci să faci trebuie să fie veridic. 12 ani am făcut reclamă pentru o vopsea lavabilă. Acolo a fost o legătură foarte frumoasă între agenția de publicitate, client și noi. Ne jucam la filmări, încercam să găsim tot felul de glumițe, de atitudini. Iar atunci când se creează mediul ăsta, când se creează o zonă de libertate, actorii sunt foarte creativi. Dacă sunt constrânși și limitați, atunci iese o chestie fadă, fără niciunmagnetism, cu care oamenii nu rezonează. Și nu e bine deloc pentru produsul căruia i se face reclamă. Dar asta nu se întâmplă numai în publicitate, asta e și în teatru, și în film.

Ați avut astfel de experiențe? Ați avut conflicte, cum le-ați gestionat?

Păi am trecut prin toate fazele: revoltă, indignare…Însă m-am calmat, am lăsat de la mine. Mi s-a întâmplat de două ori în toată viața mea să ies din proiecte de teatru. Am ieșit, pentru că mi-am dat seama că nu se poate merge mai departe, adică nu mai exista nicio soluție să pot să fac mai departe ceva. Și în film s-a întâmplat o dată, a fost nasol de tot, cu scandal. Dar am rămas, am mers până la capăt, însă nu mai puteam să vorbesc cu regizorul în niciun fel. I-am zis că aș pleca de tot și că nu am nevoie de niciun ban. Dar mi-am făcut treaba și apoi am plecat…Au fost și momente din astea, dar sunt normale, e ca într-o relație. E nevoie, câteodată, și de un conflict. Am avut conflicte și cu regizori pe care îi ador, alături de care muncesc cu drag, dar au fost conflicte creative. Dar sunt și oameni cu care n-aș mai lucra deloc, după ce am lucrat o dată, pentru că simt că nu mergem pe același drum și n-are sens să ne facem rău unul altuia.

Nu contează rolul, doar să fie

Vi s-a întâmplat să aveți un blocaj pe scenă, la teatru?

Mi s-a întâmplat chestia asta atunci când am pus prea multă presiune pe mine. Dar astea sunt gânduri parazitare, care te blochează. Emoția setransformă în trac, te blochezi și uiți textul.Dar, mai ales după o anumită experiență de teatru, te aduni repede, deși sunt niște secunde care par ani. Uneori ne bufnește râsul, pe toți cei de pe scenă. Și publicul aplaudă și râde cu noi.

Ați fost angajat la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești imediat după terminarea facultății, în 1999. E important pentru un actor să aibă un loc stabil în care să joace?

După ultima perioadă atât de nasoală, da! Vedem ce s-a întâmplat în pandemie, când toți cei care erau independenți au avut mari probleme cu banii. Din punctul ăsta de vedere, e un noroc. Și mai e ceva: atunci când ești angajat,ai șansa să joci mai mult decât atunci când nu ești. Dar un actor bun, apreciat și de breaslă, și de public, va avea tot timpul de lucru, chit că e sau nu angajat într-un teatru. Dar se va zbate mai mult, probabil. Eu joc și în câteva spectacole independente și am jucat în multe de-a lungul vremii. Teatrul independent e extrem de important , eu am crescut enorm în zona independentă, am învățat forte multe. E o libertate enormă pe care o ai. În general, nu trebuie să stai să aștepți să ți se dea, iar oamenii care au intrat în independent au făcut pentru că au avut nevoie să facă. De asta e de lăudat teatrul independent.

Vă doriți un rol, un personaj anume?

Nu, niciodată. Cred că nu întâmplător mă întâlnesc cu anumite roluri, toate au sens, toate vin atunci când trebuie să vină.Pentru că eu sunt pregătit pentru rolul acela în momentul acela, dacă ar fi venit în altă perioadă, poate n-aș fi fost pregătit.

„Taximetriști“: O nouă comedie românească

Comedia „Taximetriști“, care poate fi văzută la cinematografele din toată țara din 20 ianuarie, prezintă viața de noapte din București văzută de doi taximetriști, Liviu (Rolando Matsangos) și Lică (Alexandru Ion), care iau parte la o serie de evenimente pline de umor și răsturnări de situație. Lică – taximetristul „știe-tot“ – și Liviu – taximetristul „tace mult“ – sunt prieteni buni, deși sunt complet diferiți. Pentru ei, o tură de noapte prin București e o adevărată aventură în care întâlnesc oameni de toate felurile, de la corporatiști și tineri petrecăreți, la vedete TV și interlopi. Din distribuție mai fac parte Monica Bîrlădeanu, Maria Popistașu, Victoria Răileanu, Cosmin Nedelcu (Micutzu) etc.