Dezvăluirile unui fost agent CIA despre jocurile de culise din Orientul Mijlociu: „N-ar fi pentru prima dată când face asta”

Fostul ofițer CIA John Kiriakou oferă o perspectivă dură și realistă asupra conflictului din Iran, descriindu-l drept „un război pe care Statele Unite nu îl pot câștiga”. Analiza sa nu doar că pune sub semnul întrebării strategia militară, dar ridică și întrebări incomode despre deciziile politice ale lui Donald Trump și influențele externe, inclusiv rolul lui Benjamin Netanyahu și a dosarelor Epstein.

Deciziile lui Donald Trump în Iran au fost criticate de mulți specialiști. FOTO: Profimedia

Deciziile lui Donald Trump în Iran au fost criticate de mulți specialiști. FOTO: Profimedia

Într-un podcast recent, fostul ofițer CIA John Kiriakou vorbește despre situația din Iran și posibilele scenarii de derulare a acestuia, inclusiv legăturile potențiale cu dosarele Epstein.

„Ca să câștigăm, trebuie să distrugem totul”, explică el.

Kiriakou explică brutal logica militară a conflictului: „Ca să câștigăm, trebuie să distrugem regimul și să instalăm un guvern pro-american. Dar asta este complet nerealist.”

El subliniază că Iranul nu este Irak sau Afganistan: „Iranul este de 3,8 ori mai mare decât Irakul. Are un teren mult mai dificil și o populație care nu ne va vedea ca eliberatori, ci ca invadatori.”

Comparând resursele necesare, el punctează absurdul situației: „Am avut 170.000 de soldați în Irak. Acum avem aproximativ 50.000 în regiune. Nu putem ocupa Iranul.”

De ce este acest război un coșmar pentru Trump

Un punct central al criticii este ideea că administrația americană ar fi fost convinsă că regimul iranian se va prăbuși rapid: „Netanyahu l-a convins pe președinte că totul va cădea ca un castel de cărți după primul atac.”

Kiriakou respinge această idee categoric: „Niciun analist serios din CIA sau Pentagon nu a crezut asta.”

În realitate, spune el, iranienii au o identitate istorică puternică: „Sunt acolo de 5.000 de ani. Nu vor dispărea peste noapte.”

Kiriakou explică de ce este acest război un coșmar pentru Trump. Frustrarea lui Donald Trump vine din două direcții: „Cred că este frustrat pentru că Netanyahu l-a mințit și pentru că realitatea din teren nu corespunde așteptărilor.”

Mai mult, el sugerează că Trump a ignorat avertismentele experților: „Joint Chiefs nu vor război. Ei știu cât de greu este să ieși dintr-un conflict.”

Kiriakou sintetizează lecția dură a războaielor recente: „Este ușor să invadezi o țară. Este ușor să-i răstorni guvernul. Este imposibil să pleci intact.”

Acuzații grave: „Crime de război”

Comentând declarațiile lui Trump despre resursele Iranului, Kiriakou este extrem de direct: „Nu poți lua petrolul altei țări. Este, literalmente, definiția unei crime de război.”


El insistă asupra legalității internaționale: „Singura modalitate legală de a intra în Iran este dacă ești invitat sau ai aprobarea ONU. Nimic din asta nu există.”

Un alt punct controversat este programul nuclear iranian. Kiriakou susține că amenințarea a fost exagerată: „Două estimări naționale de intelligence au concluzionat că Iranul nu are un program nuclear militar.”

El explică diferența: „Da, îmbogățesc uraniu, dar pentru energie și cercetare medicală, nu pentru arme.”

Și adaugă ironic: „Israelienii spun că Iranul e la șase săptămâni de bomba nucleară… din 1985.”

Kiriakou acuză direct serviciile israeliene de dezinformare: „Trimit constant informații false, încercând să ne convingă că există o amenințare gravă.” În opinia sa, aceste narative sunt menite să influențeze opinia publică americană: „Este o poveste bazată pe frică. Exact asta încearcă să facă.”

Legătura cu dosarele Epstein

Discuția atinge și un subiect sensibil: posibilitatea ca războiul să fie legat de scandalul Jeffrey Epstein. Kiriakou respinge ideea unei conspirații directe, dar admite o nuanță: „Nu cred că declanșezi un război doar ca să distragi atenția de la Epstein.”

Totuși, el recunoaște un posibil factor indirect: „Dacă ai informații compromițătoare și ești indecis, asta te-ar putea împinge într-o direcție.”

În același timp, oferă o explicație mai simplă: „Ar fi fost mult mai ușor să distrugi documentele decât să pornești un război. Nu ar fi prima dată când CIA face acest lucru”

Kiriakou explică și de ce statele din Golf susțin acțiunile împotriva Iranului: „Sunt îngrozite de Iran. Pur și simplu îngrozite.”

El descrie tensiunile regionale: „Iranul are 92 de milioane de oameni și încearcă activ să submineze guvernele din Golf.

Concluzie: un conflict fără ieșire

Poate cea mai importantă idee din intervenția lui Kiriakou este lipsa unei strategii clare: „Nu există strategie de ieșire. Nu a existat în Afganistan, nu a existat în Irak și nu există nici aici.”

Singura speranță, spune el, este una politică: „Cel mai bun scenariu ar fi ca Trump să declare pur și simplu victoria și să plece.”

În final, analiza sa conturează un tablou sumbru: un război pornit pe premise greșite, alimentat de interese geopolitice și propagandă, fără un final clar. Iar în acest context, întrebarea nu mai este dacă SUA pot câștiga, ci cât vor pierde înainte să se retragă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Foarte interesante amănunte...

3 Lumea rămâne fără petrol? / Ce spune Goldman Sachs

4 Nimic nu pare a fi întâmplător / „Unirea cu România, scurtătură istorică legitimă către integrarea europeană”

5 Măsura extremă prin care PSD vrea să scape de Bolojan. Analist: „PSD e în cea mai proastă ipostază din 1990 încoace”