Andrew Tate, dat în judecată de patru femei pentru abuzuri fizice și sexuale. Când va începe procesul civil

Andrew Tate, dat în judecată de patru femei pentru abuzuri fizice și sexuale. Când va începe procesul civil

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie, cel mai probabil în 2027, într-un dosar intentat de patru femei care îl acuză de abuzuri fizice și sexuale. Faptele s-ar fi petrecut între anii 2013 și 2015.

Frații Tate au numeroase probleme cu legea și în România. FOTO: X / @Cobratate

Frații Tate au numeroase probleme cu legea și în România. FOTO: X / @Cobratate

Marți, 15 aprilie 2025, a avut loc prima audiere preliminară, urmând ca procesul propriu-zis să înceapă, cel mai probabil, la începutul anului 2027, conform Reuters. Andrew Tate nu a fost prezent la audiere, iar avocata sa, Vanessa Marshall, a precizat că nu era obligat să participe. Potrivit acesteia, Tate va prezenta dovezi în apărarea sa în timpul procesului.

Cele patru reclamante susțin că au fost victime ale unor acte de violență fizică sau sexuală din partea lui Andrew Tate. Două dintre ele au avut relații intime cu acesta, iar celelalte două au lucrat pentru afacerea lui de videochat. În plângerea depusă, una dintre femei declară că a fost amenințată cu o armă, iar alta susține că a fost strangulată până la pierderea cunoștinței în timpul unui act sexual.

Andrew Tate neagă toate acuzațiile, prin intermediul unei declarații scrise. Avocații săi susțin că toate interacțiunile sexuale au fost consensuale și că acuzațiile sunt false.

Avocata reclamantelor, Anne Studd, a subliniat că acest caz este o premieră pentru instanțele civile britanice, fiind pentru prima dată când conceptul de „control coercitiv” este analizat din perspectiva producerii intenționate de prejudicii. Potrivit acesteia, este vorba despre o formă de manipulare în care victima ajunge să nu mai poată reacționa cum ar face-o în mod normal.

Frații Tate sunt în același timp cercetați penal în România pentru acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, relații sexuale cu un minor și spălare de bani. Cei doi neagă acuzațiile.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

5 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51