
Andrew Tate scapă de urmărire penală în Marea Britanie, în procesul în care patru femei îl acuză de violență sexuală
Andrew Tate nu va fi urmărit penal pentru acuzațiile aduse de patru femei care îl dau în judecată într-un proces civil la Curtea Superioară din Londra.
Femeile îl acuză pe influencer de violență sexuală, inclusiv de faptul că le-ar fi apucat de gât de mai multe ori în 2015, le-ar fi bătut cu o curea și le-ar fi pus un pistol la față. Avocații lui Tate au declarat la o audiere anterioară că există o „negație totală a faptelor reproșate”.
Serviciul de Procuratură al Coroanei (CPS) a anunțat luni că nu au fost îndeplinite criteriile legale pentru a aduce acuzații penale. „Am efectuat o revizuire suplimentară a dosarului în legătură cu acuzațiile de agresiune și viol între 2013 și 2015. După o analiză atentă a probelor furnizate de poliția din Hertfordshire, am concluzionat că criteriul legal pentru a iniția urmărirea penală nu a fost îndeplinit și că nu trebuie luate alte măsuri”, a declarat un purtător de cuvânt al CPS, pentru theguardian.
Avocatul lui Tate din Marea Britanie, Andrew Ford, a salutat decizia.
„În ciuda presiunilor externe, probele vorbesc de la sine în acest caz, iar Serviciul de Procuratură al Coroanei a confirmat, pe bună dreptate, că probele sunt insuficiente pentru a oferi o perspectivă realistă pentru o condamnare. Motivul pentru care CPS a luat această decizie va deveni evident atunci când probele vor fi prezentate în cadrul procedurii civile. Ne bucurăm că acesta este încă un exemplu de potenţial caz penal împotriva lui Andrew Tate care a fost abandonat”, a transmis avocatul.
Femeile au intentat un proces civil împotriva lui Tate la Înalta Curte după ce Serviciul de Procuratură al Coroanei a decis iniţial să nu îl urmărească penal în 2019.
Trei dintre ele l-au denunţat pe Tate la poliţia din Hertfordshire, a cărei anchetă a fost închisă în acelaşi an.
Tate, 38 de ani, a negat acuzațiile, care includ violență sexuală, control coercitiv și agresiune fizică, descriindu-le drept un „set de minciuni” și „ficțiuni grosolane”.
Sursa: adevarul.ro