Angajații CFR SA își vor primi, joi, jumătate din salariu; diferența va fi plătită în zilele următoare

Angajații CFR SA își vor primi, joi, jumătate din salariu; diferența va fi plătită în zilele următoare

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA va asigura joi 50% din plata salariilor angajaților, iar diferența urmează a fi virată în următoarele zilele, în condițiile în care contractul privind activitatea companiei pentru perioada 2016-2020 a fost aprobat miercuri în ședința de Guvern, a anunțat joi CFR SA.

"CNCF CFR SA regretă situația creată și le cere scuze angajaților pentru întârzierea acordării drepturilor salariale, cu mențiunea că protecția socială a personalului feroviar reprezintă una dintre prioritățile companiei. Facem precizarea că, în acest an, Contractul de Activitate al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' — S.A a fost aprobat mai devreme, comparativ cu anii anteriori", se arată în comunicat.

O parte din angajații CFR SA au declanșat joi dimineață un protest spontan din cauza întârzierilor salariale, însă circulația trenurilor nu a fost întreruptă, potrivit presei centrale.

Executivul a aprobat, printr-o hotărâre, contractul privind activitatea Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" — SA pentru perioada 2016-2020, încheiat între această companie și Ministerul Transporturilor.

Contractul de activitate se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.

Actul normativ se referă, în principal, la obligațiile CFR pentru anul 2016 de a asigura starea tehnică și de exploatare a infrastructurii feroviare care să permită desfășurarea transportului feroviar în condiții de siguranță a circulației și la indicatorii de calitate și performanță privind funcționarea infrastructurii feroviare pe anul 2016, în concordanță cu programul de guvernare.

Hotărârea face referire și la programele prioritare de dezvoltare, modernizare și investiții ale infrastructurii feroviare publice în 2016 și la metodologia de tarifare pentru acest an.

Actul normativ cuprinde și lista completă a trenurilor de călători care reprezintă pachetul minim social pe anul 2016 și care fac obiectul contractelor de servicii publice ce se încheie cu operatorii de transport feroviar de călători și, implicit, obligația CFR de a asigura capacitatea de circulație necesară pentru execuția acestui pachet.

Această listă cuprinde și un pachet minim social de rezervă pentru secțiile de circulație neinteroperabile neînchiriate, administrate de CFR, dar pe care la acest moment nu se realizează transport feroviar de călători și care va fi distribuit operatorului/operatorilor care va/vor prelua volumul minim de transport de călători pe secția/secțiile respective, potrivit legii.

În hotărâre sunt prevăzute și obligațiile Ministerului Transporturilor de a acorda administratorului infrastructurii feroviare stimulente pentru reducerea costurilor unitare și a valorii tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare, precum și pentru îmbunătățirea indicatorilor privind performanțele activității. Stimulentele vor fi acordate pentru reducerea în anul 2016 a costurilor unitare și a valorii tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare, precum și pentru îmbunătățirea indicatorilor privind performanțele activității.

Actul normativ prevede și posibilitatea ca veniturile din surse proprii ale CFR să fie folosite atât pentru reparații la infrastructură feroviară din domeniul privat al companiei, cât și la infrastructură feroviară din domeniul public al statului.

Pe de altă parte, miercuri, printr-o altă hotărâre, Guvernul a aprobat contractele de servicii publice în transportul feroviar public de călători pentru anul 2016 până la 2 decembrie 2019, încheiate între operatorii de transport feroviar — Regiotrans SRL, SC Interregional Călători SRL, SC Transferoviar Călători SRL, SC SOFTRANS SRL cu Ministerul Transporturilor, prin Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. Anual, după aprobarea bugetului de stat, aceste contracte de servicii publice vor fi actualizate.

Prin acest act normativ se stabilesc principalele obligații de serviciu public ale operatorilor de transport feroviar de călători pentru 2016, precum și estimarea acestora pentru întreaga perioadă de valabilitate, între care și acordarea pachetului minim social susținut prin compensația alocată de la bugetul de stat, conform legislației în vigoare, se mai arată în comunicatul citat.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

4 VIDEO Voi ați văzut ce se întâmplă cu mașinile electrice în Germania?

5 „Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”