Angajatul unui supermarket, concediat după ce a oprit un hoț care fura ouă de ciocolată. „Nu avem voie să facem nimic””

Angajatul unui supermarket londonez a fost concediat pentru că a oprit un hoț care golise un stand cu ciocolată de Paște. Bărbatul lucra în magazinul din Londra de 17 ani de zile.

Walker Smith a fost concediat după ce a oprit un hoț FOTO Facebook

Walker Smith a fost concediat după ce a oprit un hoț FOTO Facebook

Walker Smith, asistent de magazin la o filială Waitrose din Clapham Junction, în sudul Londrei, își desfășura activitatea obișnuită când un client l-a oprit. „Mi-a spus că cineva a umplut o pungă cu ouăle respective”, a relatat el, potrivit The Guardian.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, spune că hoțul era un recidivist. După ce l-a observat, i-a smuls punga, însă individul a tras-o înapoi și, potrivit lui Smith, a urmat o scurtă încăierare de câteva secunde până când aceasta s-a rupt.

Ouăle de ciocolată Lindt Gold Bunny, care se vând cu 13 lire bucata, au căzut pe podea, iar hoțul a fugit spre ieșire. Smith a spus că unul dintre iepurași s-a spart, iar el a luat o bucată și „a aruncat-o din frustrare” spre niște cărucioare de cumpărături, fără să țintească hoțul.

Angajatul a fost nevoit să își ceară scuze după ce a fost mustrat de managerul magazinului, însă situația a escaladat rapid. Smith spune că fusese anterior avertizat să nu intervină în cazurile de furt, dar faptul că vedea constant hoți scăpând nepedepsiți l-a împins să acționeze. „Sunt acolo de 17 ani. În ultimii cinci ani, am văzut asta întâmplându-se în fiecare oră, în fiecare zi”, a spus el.

„Sunt de toate felurile, de la dependenți de droguri la adolescenți care fură lucruri mărunte sau ies din magazin cu sticle de vin în brațe. Nu avem voie să facem nimic”, a adăugat.

El a mai afirmat că măsurile de securitate au fost reduse în magazin , neexistând agenți de pază lunea și marțea, deoarece „furturile nu sunt raportate suficient”. Astfel, angajații obișnuiți, inclusiv el, au ajuns în prima linie a problemei.

Concediat după ce a oprit un hoț

După câteva zile, a fost chemat la o întâlnire cu doi manageri ai magazinului. „Aveam un sentiment despre ce urma să se întâmple”, a spus el. A făcut un ultim apel, spunând că „Waitrose este ca o familie” pentru el, dar tot a fost concediat.

„Am încercat să rămân puternic și nu am spus nimic, dar în interior plângeam. M-au condus pe ușa din spate, pe lângă tomberoane. M-am simțit demoralizat”, a povestit el. Smith a fost diagnosticat cu anxietate, lucru despre care spune că managerii erau conștienți.

Înainte de concediere, se mutase recent într-o garsonieră proprie, după 25 de ani în care locuise cu alți chiriași. Acum se teme că nu va mai putea să-și plătească locuința. „Nu știu ce se va întâmpla cu acest loc. Aș putea ajunge fără adăpost. Încrederea mea în mine este la pământ”, a spus el.

Cum se apără magazinul

Un purtător de cuvânt al Waitrose a declarat: „Luăm foarte în serios siguranța și securitatea clienților și a angajaților noștri și, pentru a asigura acest lucru, avem politici pe care partenerii noștri le cunosc și trebuie să le respecte.

În ceea ce privește paza, ne asigurăm că magazinele noastre au niveluri adecvate de securitate, ajustate constant în funcție de riscuri.”

Acesta a subliniat că regulile trebuie respectate strict din cauza pericolelor potențial grave pentru viață în confruntarea cu hoții. „Ca angajator responsabil, nu vrem niciodată să ajungem în situația de a anunța familiile despre o tragedie pentru că cineva a încercat să oprească un furt. Nimic din ceea ce vindem nu merită riscul unei vieți.”

Reprezentantul a adăugat că nu poate comenta cazuri individuale, dar că a fost urmată procedura corectă, inclusiv posibilitatea standard de apel.

Companiile din retail, în special supermarketurile, se confruntă cu o creștere a furturilor . În Anglia și Țara Galilor au fost înregistrate 519.381 de furturi din magazine în anul până în septembrie 2025, în creștere cu 5% față de cele 492.660 din anul precedent, potrivit datelor Office for National Statistics.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei

2 „Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie” / Umilința la care Mihaela Rădulescu a fost supusă de familia lui Felix Baumgartner. Vedeta și-a făcut…

3 „Nimic nu ne împiedică să facem asta” / Erdogan amenință Israelul cu războiul

4 Ce pregătește PSD / Culisele puciului împotriva lui Bolojan

5 Ce se întâmplă? / Oficial de top din Israel, criticat de ambasadorul țării după ce i-a transmis cancelarului german „să plece capul și să ceară scuze de…