Angela Merkel avertizează asupra riscurilor inteligenţei artificiale

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat asupra riscurilor pe care le presupune pentru societate folosirea necontrolată a inteligenţei artificiale (A.I.), într-un discurs rostit în faţa studenţilor de la prestigioasa universitate Keio din Tokyo, transmite dpa.

"Ceea ce facem trebuie să fie în folosul oamenilor", a subliniat Merkel.

"Într-o zi, vom fi cu siguranţă capabili să citim gândurile", a continuat ea. "Acest lucru ar putea să le fie de ajutor celor care nu pot să vorbească, dar dacă toţi oamenii pot citi gândurile celorlalţi, trebuie să ne întrebăm: chiar avem nevoie de acest lucru? Ce înseamnă asta pentru interacţiunea socială?" - s-a întrebat cancelarul german.

"Va trebui de asemenea să discutăm în ce măsură ne putem păstra personalitatea umană", a mai remarcat ea. "Când ai o proteză la picior sau suferi un transplant de organe, rămâi acelaşi. Dar dacă îmi implantez un cip în creier ca să gândesc mai rapid sau mai bine, voi mai rămâne acelaşi? Unde ia sfârşit umanitatea mea? Sunt întrebări la care va trebui să găsim răspunsuri", a notat Angela Merkel.

Şefa guvernului german a apreciat, pe de altă parte, că "este adevărat că nu trebuie să ne temem că inteligenţa artificială va face ca oamenii să devină complet inutili" şi a făcut apel la "demistificarea" tehnologiei, care va crea noi locuri de muncă. Dar, a menţionat ea, este esenţial ca oamenii să definească "directivele etice" privind folosirea A.I.. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este Maria Julissa, vedeta OnlyFans acuzată de trădare în scandalul care zguduie Mexicul după moartea lui El Mencho

2 Adrian Toni Neacșu / La renegocierea PNRR, România a renunțat la 7 miliarde euro pentru ca partidele din coaliție să facă numiri clientelare

3 A ce o mirosi chestia asta? / A intrat în vigoare, ca urmare a unui amendament depus de Laura Vicol, decizia Curții Supreme care omoară dosare de evaziu…

4 „Mergem spre ceva ireparabil” / Planurile ascunse ale lui Putin. Ce urmărește Rusia dincolo de subjugarea Ucrainei și paralizarea UE

5 „Forța care menține vie agresivitatea barbară a Rusiei” / Un câștigător-surpriză al războiului din Ucraina se profilează