ANI solicită DNA cercetarea unui fost consilier la cabinetul unui secretar de stat în Ministerul Dezvoltării

ANI solicită DNA cercetarea unui fost consilier la cabinetul unui secretar de stat în Ministerul Dezvoltării

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat DNA cu privire la săvârşirea de către Mădălin Adrian Iscru, fost consilier personal la cabinetul unui secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a infracţiunii asimilate faptelor de corupţie şi fals în declaraţii, în legătură cu mai multe contracte finanţate prin PNDL.

Conform unui comunicat al ANI, Mădălin Adrian Iscru a ocupat funcţia de consilier personal la cabinetul secretarului de stat din cadrul MDRAP în perioada 1 august - 1 octombrie 2018.

La data de 23 august, societatea comercială Siluan Proiect SRL, în cadrul căreia Mădălin Adrian Iscru avea calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, a încheiat cu Primăria Comunei Casimcea, judeţul Tulcea, două contracte de prestări servicii în valoare totală de 45.771 lei. Cele două contracte au fost finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de MDRAP.

ANI susţine că, deoarece prin deţinerea funcţiei şi exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul MDRAP Mădălin Adrian Iscru a avut acces la informaţii privind procesul de utilizare a fondurilor de către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Locală, finanţat de MDRAP, rezultă indicii temeinice privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii asimilată faptelor de corupţie "folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii".

Mai mult, indiciile au la bază şi demersurile efectuate de către Mădălin Adrian Iscru, în sensul preluării unei societăţi comerciale, SC Hercinic SRL, care în perioada 2016 - 2017 avea zero profit, 10 lei cifră de afaceri şi zero angajaţi.

"Astfel, la patru zile după încetarea funcţiei de consilier, SC Hercinic SRL încheie contracte prin PNDL cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale. În perioada 05 octombrie - 28 decembrie 2018, SC Hercinic SRL a încheiat 53 de contracte cu 9 unităţi administrativ-teritoriale, în valoare de aproximativ 13.479.950 lei, finanţate prin PNDL. De asemenea, Mădălin Adrian Iscru a deţinut în perioada 3 decembrie 2018 - 4 ianuarie 2019 şi calitatea de consilier onorific al ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice", precizează ANI.

De asemenea, în speţă s-au conturat şi indicii privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât în declaraţiile de interese depuse de către Mădălin Adrian Iscru la numirea şi la încetarea din funcţia de consilier personal, el nu a menţionat calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator la SC Siluan Proiect SRL, societate care a încheiat contracte cu o unitate administrativ-teritorială prin PNDL.

Potrivit presei centrale, Mădălin Adrian Iscru este preot în judeţul Tulcea şi a fost consilierul lui Adrian Ionuţ Gâdea, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării şi fost preşedinte al CJ Teleorman. Adrian Gâdea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Belina. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...