ANPC a amendat două magazine Mega Image din Chiajna cu 37.000 de lei

ANPC a amendat două magazine Mega Image din Chiajna cu 37.000 de lei

Echipele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 37.000 de lei în cadrul acţiunilor de control efectuate vineri în două magazine Mega Image din comuna Chiajna, se menţionează într-un comunicat remis de instituţie.

În urma abaterilor constatate, comisarii ANPC au decis oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficienţe şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor constatate, pentru una dintre unităţi şi pentru raioanele cu deficienţe ale celei de-a doua.

Totodată, pentru unul dintre cele două magazine a fost propusă sancţiunea complementară de închidere temporară a unităţii, pe o durată de cel mult şase luni.

În urma controlului, echipele Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au constatat următoarele abateri: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea de legume şi fructe cu modificări organoleptice vizibile, expuse în rafturi din lemn uzate şi acoperite cu strat grosier de praf, în spatele raftului fiind prezente acumulări masive de resturi menajere, grăsime şi praf; utilizarea rafturilor neigienizate pentru expunerea produselor, cu strat gros de praf, deteriorate, cu un grad avansat de uzură; utilizarea, la raionul panificaţie-patiserie, a unor rafturi cu praf în strat grosier, cu exces de resturi provenite de la produsele de panificaţie, resturi de cocă aderenţă pe suprafaţa rafturilor, cleştii pentru deservire si suporţii acestora prezenţi la raft fiind neigienizaţi corespunzător.

Totodată, comisarii ANPC au mai constatat utilizarea unor vitrine frigorifice cu zone extinse de rugină, resturi alimentare, cu vopsea exfoliată şi cu ventilatoarele încărcate de grăsime şi praf; depozitarea unor produse alimentare destinate comercializării la temperature diferite decât cele recomandate de producător; comercializarea unor produse cu arsuri de congelare şi procent ridicat de gheaţă în ambalaje, în vitrine neigienizate; pavimentul din incinta unităţii prezintă zone sparte, depreciate, uzate, în preajma rafturilor fiind plin de praf şi reziduuri alimentare.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a notat că operatorul comercial nu şi-a schimbat modul de lucru, deşi de 3 zile consecutive are parte de controale.

" Din nou, pentru a treia oară, în trei zile consecutive, nici o schimbare în modul de abordare a serviciilor comerciale oferite de Mega Image. Ajung să cred că ei nu fac altceva decât să profite de buna credinţă a cumpărătorilor şi să ignore zilnic legea. Dar nu ne oprim: sancţionăm, inclusiv oprind temporar prestarea de serviciu, sau suspendând activitatea, acolo unde este cazul, împiedicându-i să îşi bată joc de consumatorul român! Această atitudine ne-a determinat să asigurăm permanenţă în marile magazine, începând cu finalul lunii ianuarie, să fim pentru ei picătura chinezească", a comentat directorul general al ANPC, citat în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

2 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

3 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

4 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

5 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”