ANPC a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 4 staţii din reţeaua Lukoil

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 4 staţii din reţeaua Lukoil şi au aplicat, până acum, amenzi în valoare de peste 45.000 lei în urma controalelor derulate în această reţea de benzinării.

Benzinărie  Lukoil

Benzinărie Lukoil

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a început pe data de 14.03.2024 o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, care vizează modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, în staţiile de carburant din reţeaua Lukoil. Până în acest moment comisarii ANPC au verificat 88 de staţii, acţiunea fiind în curs la cea mai mare parte dintre acestea. Pentru neregulile constatate, până acum, au fost aplicate deja următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei; 3 avertismente; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor pentru 4 staţii", se arată în comunicatul ANPC.

Principalele abateri constatate au fost lipsa etichetelor de preţ ale produselor de la raft, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulări de praf, impurităţi şi gheaţă, utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare, comercializarea unor produse neetichetate - fără elemente de identificare, folosirea unor echipamente neigienizate, nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător, neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel perceput la casa de marcat, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită, comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii, comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fişe de producţie, comercializarea unor jucării cu deficienţe de etichetare, nerespectarea regimului promoţiilor, comercializare produse nealimentare fără certificat de garanţie şi comercializarea unor produse textile fără menţionarea compoziţiei fibroase în limba română.

La începutul acestei săptămâni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat că a demarat o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, care vizează modul în care este respectată legislaţia în vigoare în staţiile de carburant din reţeaua OMV-Petrom, iar în urma verificărilor a dispus închiderea temporară a 11 staţii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic