ANSVSA: 265.000 de ouă contaminate cu Salmonella trimise pentru distrugere; produsele nu au ajuns în comerţ

Inspectorii sanitar-veterinari au oprit de la comercializare 265.000 de ouă contaminate cu Salmonella, depistate într-un centru de ambalare ouă din Bucureşti, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Niciun ou din acest lot nu a ajuns la comercializare.

"Ca urmare a controalelor inspectorilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) realizate în cadrul programului de control al salmonelozelor zoonotice (transmisibile de la animale la om), a fost oprit de la comercializare un lot de 265.000 de ouă, contaminate cu Salmonella enteridis. Ouăle contaminate au fost depistate într-un centru de ambalare ouă din Bucureşti, unde au fost puse sub sechestru oficial şi dirijate pentru distrugere, la o unitate autorizată de neutralizare. Niciun ou din acest lot nu a ajuns la comercializare", se arată într-un comunicat al ANSVSA, transmis joi AGERPRES.

Salmonellele sunt bacterii prezente în tubul digestiv al multor animale şi pot contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe.

Potrivit ANSVSA, în acest moment în lume sunt cunoscute 2.500 de tulpini (serotipuri) de Salmonella, dintre acestea foarte puţine provocând îmbolnăviri la oameni şi animale.

Consumul de produse contaminate cu Salmonella produce la oameni toxiinfecţii alimentare care se manifestă prin febră, vărsături, dureri abdominale însoţite de diaree. Severitatea salmonelozelor umane este dependentă de o serie de factori, cum ar fi: vârsta, starea generală de sănătate şi cantitatea de germeni ingerată. Forme mai grave apar la indivizii foarte tineri sau bătrâni şi la cei cu sistemul imunitar deficitar, precizează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

4 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?

5 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist