Antonescu: Nu vrem alianţă cu nimeni. Există un circuit al alianţelor care s-a consumat

Antonescu: Nu vrem alianţă cu nimeni. Există un circuit al alianţelor care s-a consumat

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că liberalii nu vor face deocamdată alianţă cu nimeni, dar că în turul doi al alegerilor prezidenţiale va fi susţinut candidatul dreptei, oricare ar fi el, fără vreo negociere sau "tocmeală".

Antonescu: Nu vrem alianţă cu nimeni. Există un circuit al alianţelor care s-a consumat (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Crin Antonescu a afirmat că PNL nu vrea deocamdată să facă alianţă cu vreun alt partid de dreapta, motivând că liberalii abia au ieşit dintr-o alianţă.

"Nu vrem alianţă cu nimeni, abia am ieşit dintr-o alianţă. Există un circuit al alianţelor, fiecare cu fiecare, care s-a consumat. E important să vedem şi ca partide ce putem face. E adevărat că PSD e cel mai mare partid, dar văd o reţinere la ei să spună că sunt PSD. Se ascund după tot felul de tufe mici, ca Daniel Constantin , fac alianţe gen USD, îl aduc până şi pe Tăriceanu, apoi îl chinuie şi îl ţin acolo pe scaun, că poate vin înapoi liberalii. Spune că te numeşti PSD, eşti ditamai partidul. Domnul Blaga sau PDL au o atitudine un pic mai demnă, ei merg cu partidul lor. Restul, cu cât sunt mai mici, visează uniuni mai mari", a spus Crin Antonescu.

El a precizat că PNL vrea să se aşeze la masă cu cetăţenii, fără a fi nevoie să intre în vreo alianţă.

Antonescu a spus că, dacă se va pune problema unei moţiuni de cenzură a opoziţiei în Parlament, atunci aceasta poate fi susţinută de toate partidele de dreapta.

Cât priveşte alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu a spus că vede posibilă o susţinere a candidatului dreptei în turul al doilea de scrutin, în cazul în care acesta se va confrunta cu cel nominalizat de PSD.

"Vom merge frumos, fiecare cu candidatul său. Vom avea candidat noi, liberalii, şi unul dânşii (celelalte partide de dreapta - n.r.). Dacă unul se califică în turul doi şi se va confrunta cu candidatul socialist, putem să votăm acel candidat, nu ne trebuie vreo negociere, tocmeală sau alianţă. E prematur să discutăm despre asta", a afirmat liderul PNL.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Ce se întâmplă, a început revoluția în Rusia? / Aceste imagini sunt din Sankt Petersburg!

2 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...

3 Directorii occidentali revin din China alarmați de „fabricile întunecate”. Revoluția robotică a Beijingului schimbă regulile jocului global

4 Toate drumurile duc la Londra / Rețeaua Celac-Rotaru-Georgescu-Vacusta

5 Taxa absurdă care crește cu 1.350% peste noapte și provoacă o nouă anomalie în România. Expert în fiscalitate: „Cred că au greșit legea”