Anveloparea termică poate masca problemele structurale ale blocurilor. „Dacă miezul clădirii este slab, la un cutremur serios nu va rezista"

Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe a devenit, în ultimii ani, una dintre principalele politici publice pentru reducerea consumului de energie. Deși beneficiile sunt evidente la nivel de confort și costuri, specialiștii atrag atenția asupra riscului ca aceste intervenții să ascundă probleme structurale grave ale clădirilor.

Matei Sumbasacu, inginer constructor cu masterat în analiza și structura clădirilor cu risc seismic și fondator al asociației Re:Rise, explică mecanismele prin care goana după eficiență energetică a lăsat în plan secund siguranța. Potrivit acestuia, procesul începe încă de la etapa de evaluare, unde rigoarea legii a fost adesea înlocuită de compromisuri administrative.

Baza oricărei intervenții asupra unei clădiri ar trebui să fie o analiză tehnică amănunțită. Totuși, realitatea din teren arată o abatere de la standardele stricte de inginerie.

„Eficientizarea energetică a clădirilor se poate face doar în baza unei expertize tehnice. Asta este, practic, litera legii. Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ zece ani, dintr-un cumul de factori, în special dorința edililor locali de a arăta rezultate și de a accelera ritmul lucrărilor, care sunt foarte populare și nu implică un disconfort major pentru locuitori, s-a promovat o formă hibridă de expertizare, așa-numita expertiză tehnică calitativă”, afirmă Matei Sumbasacu.

Această metodă simplificată a devenit calea rapidă prin care proiectele de reabilitare au primit undă verde.

„Aceasta este o expertiză mult mai simplificată, care nu are componentă de calcul, adică partea cantitativă, ci se bazează doar pe criterii calitative. Evident, concluziile sunt mai puțin precise, pentru că nu vorbim despre aceeași rigoare metodologică. În plus, gradul de subiectivitate este mult mai mare”, avertizează specialistul.

Problema nu rezidă neapărat în competența experților, ci în cadrul care permite interpretări subiective acolo unde cifrele ar trebui să dicteze. Atunci când miza este demararea rapidă a șantierelor, presiunea asupra specialistului poate deveni problematică.

„Dacă vorbim de experți de bună-credință, acest lucru nu este neapărat problematic, pentru că un expert cu experiență poate înțelege comportamentul unei clădiri și fără analize foarte complexe. Problema apare atunci când acest instrument, care oferă multă libertate de interpretare, este utilizat într-un context în care există și alte interese, de exemplu, interesul ca rezultatul să fie favorabil anvelopării. Atunci intrăm într-o zonă de risc”, avertizează fondatorul Re:Rise.

Dispariția urmelor lăsate de cutremure

Marea problemă a anvelopărilor realizate asupra unor clădiri cu probleme structurale este faptul că aceasta acoperă „istoria” fizică a acestora. Fisurile apărute în urma seismelor din ultimele decenii sunt indicatori esențiali pentru un inginer care dorește să diagnosticheze starea de sănătate a unei structuri. Odată ce aceste semne sunt acoperite de polistiren și tencuială decorativă, ele devin invizibile pentru decenii.

Mircea Radulian, directorul ştiinţific al INFP: „E o activitate seismică mai intensă decât de obicei“

„Este periculos și din perspectiva faptului că fisurile și degradările sunt acoperite și devin invizibile. În primul rând, există situații în care anvelopările se fac ilegal. Vorbim despre clădiri deja încadrate în clasa I de risc seismic, unde eficientizarea energetică este interzisă. Și totuși, există astfel de cazuri în care s-au făcut lucrări. Se pierde și informație tehnică valoroasă. Fațadele clădirilor păstrează urmele cutremurelor din trecut – fisuri, degradări – care ne ajută să înțelegem cum au fost afectate și cum s-ar putea comporta la un viitor seism. Dacă aceste urme sunt acoperite, pierdem indicii importante. După anvelopare, clădirile par sigure, iar pentru un ochi neavizat – și uneori chiar și pentru unul avizat – este foarte greu să mai identifice vulnerabilitățile reale”, adaugă specialistul.”, declară Sumbasacu.

Această practică nu doar că încalcă legea, dar induce locatarii într-o eroare gravă cu privire la siguranța propriilor locuințe . Mai mult, există o dimensiune psihologică a nesiguranței care, în mod paradoxal, are un rol protector. O clădire care arată degradată îi menține pe locuitori și pe autorități într-o stare de alertă, explică Matei Sumbasacu.

„În al doilea rând, se pierde acea senzație de nesiguranță pe care o transmit aceste clădiri. Paradoxal, este o senzație utilă, pentru că reflectă o realitate: trăim într-o țară cu multe clădiri vulnerabile seismic”, arată specialistul.

Riscurile tehnice ascunse sub stratul de polistiren

Dincolo de aspectele legate de structură și seism, anveloparea aduce cu sine riscuri biologice și fizice asupra materialelor de construcție, în special în cazul imobilelor vechi. Polistirenul, deși este un izolator termic excelent, modifică radical modul în care o clădire „respiră” sau gestionează vaporii de apă. Matei Sumbasacu atrage atenția asupra degradării accelerate a materialelor sub stratul izolator.

„Există și riscuri tehnice. În cazul clădirilor vechi, mai ales cele cu structură mixtă, beton armat și zidărie, apare problema umidității. Zidăria este foarte sensibilă la apă, fie că vorbim de infiltrații din precipitații, fie de condens. Atunci când „îmbraci” clădirea într-un strat semi-impermeabil, cum este polistirenul, practic îi reduci capacitatea de a elimina vaporii. Aceștia rămân în material, ceea ce duce la acumulare de umiditate. Iarna, când apa îngheață, efectele asupra zidăriei pot fi semnificative. Așadar, pe lângă beneficiile evidente ale anvelopării, există și efecte secundare care trebuie luate în calcul. Ideea principală este că, dacă structura unei clădiri este vulnerabilă seismic, anveloparea nu rezolvă problema. Poți să ai o fațadă performantă energetic, dar dacă „miezul” clădirii este slab, la un cutremur serios nu va rezista” arată Matei Sumbasacu.

Soluția corectă: Renovarea integrată

Calea de urmat propusă de specialiști implică o schimbare de paradigmă în modul în care sunt gestionate fondurile și proiectele publice. În loc de intervenții punctuale și superficiale, este necesară o abordare care să trateze clădirea ca pe un tot unitar.

„Soluția corectă este renovarea integrată: intervenții care încep cu consolidarea structurală și continuă cu eficientizarea energetică. Doar așa putem spune că am făcut o lucrare corectă și că acele clădiri vor rezista și după un viitor cutremur major”, concluzionează Matei Sumbasacu.