Dronele ucrainene – uneori și câte o rachetă rătăcită – traversează nestingherite spațiul aerian rusesc de luni bune, lovind rafinării, depozite și instalații energetice vitale.

Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), în 2025 au fost înregistrate aproape 160 de atacuri reușite asupra infrastructurii petroliere rusești. Rezultatul: penurie de combustibil și o scădere cu 37% a capacității de rafinare.

„Sunt ținte militare legitime. Petrolul și rafinăriile sunt sursa a 90% din bugetul de război al Rusiei – acei petrodolari murdari care finanțează agresiunea împotriva noastră”, a declarat șeful SBU, Vasil Maliuk, pe 31 octombrie.

Panica de la Kremlin

La Moscova, nervii cedează. Pe 4 noiembrie, Vladimir Putin a semnat o lege prin care rezerviștii pot fi trimiși să apere infrastructura critică – inclusiv rafinăriile – de atacurile cu drone.

În realitate, asta se traduce printr-o armată de improvizații: soldați cu mitraliere montate pe camionete, încercând să doboare drone cu foc automat.

Imaginea a devenit simbolică pe 26 octombrie, când o fotografie cu doi soldați ruși lângă o camionetă echipată cu o armă antiaeriană, chiar în apropierea Kremlinului, a făcut înconjurul internetului.

„De la trei zile până la Kiev, la doi tipi care apără Moscova. Penibil”, a comentat pe X analista americană Meaghan Mobbs, fiica trimisului special american Keith Kellogg.

Găurile din scutul rusesc

Corupția, redeplasările de urgență și doi ani de război au epuizat nu doar trupele de pe front, ci și sistemul de apărare aeriană.

„Rusia a pierdut numeroase sisteme antiaeriene în ultimii doi ani. Este plauzibil să existe zone întregi fără acoperire, ceea ce permite atacurile ucrainene”, spune Sascha Bruchmann, analist militar la International Institute for Strategic Studies din Londra.

George Barros, expert al Institutului pentru Studiul Războilui (ISW), confirmă: cea mai mare parte a apărării antiaeriene ruse este concentrată pe frontul din Ucraina și în jurul câtorva regiuni strategice.

„Odată ce treci de prima centură defensivă din jurul teatrului de război, restul Rusiei e plin de vulnerabilități”, afirmă el.

Ucraina a profitat deja de aceste breșe. În aprilie, un atac spectaculos a lovit o fabrică de drone Shahed din Tatarstan, la peste 1.000 de kilometri de graniță.

Între propagandă și realitate

În jurul Moscovei, situația e diferită. Capitala este una dintre cele mai protejate regiuni ale lumii, acoperită de straturi multiple de radare și rachete.

„E greu pentru dronele noastre să ajungă în centrul orașului”, recunoaște Oleksii, un comandant adjunct al apărării aeriene ucrainene.

Dar chiar și el ridiculizează imaginea celor doi soldați cu camioneta din fața Kremlinului:

„Nu tragi peste propriile monumente. E un gest pentru publicul intern – o încercare de a arăta că simbolurile sacre sunt în siguranță.”

Problema Kievului: lipsa de rachete

Ironia amară este că, deși Rusia are găuri uriașe în scutul ei antiaerian, Ucraina nu are armele necesare pentru a profita pe deplin de ele.

Dronele ucrainene pot provoca daune, dar nu pot substitui puterea unei rachete de croazieră. Racheta autohtonă „Neptun” este rar folosită, semn că nu există suficiente exemplare. Noua versiune „Long Neptune” abia a trecut testele în martie.

Flamingo – racheta grea ucraineană cu o încărcătură de 1.150 kg și o rază declarată de 3.000 km – există, dar încă în număr redus. Zelenski a confirmat recent folosirea ei, dar producția de serie nu a început.

Pentru a transforma breșele din sistemul rus în avantaje reale, Ucraina are nevoie de rachete occidentale.

Marea Britanie a trimis un nou lot de rachete Storm Shadow, dar sprijinul decisiv ar putea veni doar din SUA sau Germania – deocamdată, ambele ezită.

Speculațiile privind trimiterea rachetelor Tomahawk americane s-au stins rapid după ce președintele Donald Trump a anunțat că acestea „nu vor merge, deocamdată, către Ucraina”.

Germania, la rândul ei, continuă să refuze furnizarea rachetelor Taurus, deși acestea au o rază de acțiune superioară tuturor celorlalte arme livrate până acum Kievului.

„Livrarea Taurus ar fi mai mult un gest psihologic decât unul militar – o încercare a Germaniei de a depăși propria teamă de escaladare”, explică Fabian Hoffmann, cercetător la Universitatea din Oslo.