APIA: Peste 39.600 de fermieri, autorizaţi la plată în primele ore de la debutul Campaniei pentru 2021

APIA: Peste 39.600 de fermieri, autorizaţi la plată în primele ore de la debutul Campaniei pentru 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în primele ore de la debutul Campaniei pentru anul 2021, un număr de 39.623 fermieri, cu o sumă totală de 160,995 milioane de euro, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi 18 octombrie 2021, începând cu ora 00:01, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăţi în avans pentru anul 2021 un număr de 39.623 fermieri, cu o sumă totală de 160.995.060,92 euro. Cuantumul per hectar al plăţilor directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr.1053/02.10.2021 privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, a plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi al plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine", se arată în documentul citat.

Astfel, APIA îşi propune, în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 - 30 noiembrie 2021, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste un miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Cuantumul per hectar al plăţilor directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr. 1053/02.10.2021, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Schema de plată unică pe suprafaţă prevede 95,4751 euro/ha; plata redistributivă: primul interval 1-5 ha inclusiv - 5,0000 euro/ha; al doilea interval peste 5 ha şi până la 30 ha inclusiv - 48,1457 euro/ha. Totodată, APIA menţionează plata pentru înverzire - 57,8931; plata pentru tinerii fermieri - 40,4514 şi sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine - 17,2430 euro/cap animal.

"În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013", se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii APIA menţionează că plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9475 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, începând de luni, Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren